Colindele românești tradiționale au răsunat în ajun de sărbătoare în satele cărășene. Copiii, cu mic, cu mare, și-au purtat voioși toiagul și săculețul sau plăsuțele de colindă, în cântec de sărbătoare, pentru a vesti nașterea Domnului.
Încă de dimineață curțile satelor au roit de gospodine grăbite care au pregătit cu drag colaci, nuci, mere și bunătăți de tot felul. În atmosfera tradițională de ajun de Crăciun, gazdele nu au uitat să pună pe masă și dulciuri, dar și bănuți pentru a-i cinsti pe colindători.
Când clopotul Bisericii a vestit ora prânzului, cei mici și-au șters ghetuțele, și-au așeazat la șold săculeții de lână sau plăsuțele cât mai mari și și-au pregătit bastoanele de colindă. Nici gospodinele nu ignoră niciodată semnalul care vestește plecarea cu colinda. Acestea se opresc din gospodărit și pregătesc mesele îmbelșugate la care să-i poftească pe mititeii înfrigurați.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157638990847363″]
Chiar dacă mai sărăcăcioase decât pe vremea bunicilor, puținele cete de colindători încă mai poartă, în fiecare iarnă, din casă în casă, tradiția veche a colindatului. Ulițele satului au răsunat încă de la orele prânzului și până târziu în noapte de glasuri senine de copii.
Chiar dacă fulgii de nea au refuzat să întregească peisajul de Crăciun, veselia de a vesti nașterea Domnului, gândul la cadourile de sub brad sau gândul la bănuții pe care fiecare îi va strânge au pictat pe fața fiecărui colindător zâmbete largi. Pe aceștia i-a surprins Crăciunul o seară lungă de cântări și voie bună, dar și nuci, mere, colaci calzi și toată bucuria sufletească a gazdelor.
Dincolo de viteza zilnică în care omenirea evoluează, satele cărășene ascund o lume magică în care tradițiile, atmosfera de sărbătoare și folclorul sunt protejate cu sfințenie. Sătenii își deschid an de an porțile sufletului pentru a primi colindele care vestesc una dintre cele mai mărețe sărbători ale poporului român.