Așezământul medical-creștin „Izvorul Tămăduirii”, situat la 3 kilometri de localitatea Marga, își sărbătorește hramul vineri, 29 aprilie. Sfânta Liturghie Arhierească va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți de pe Valea Bistrei. Credincioșii se vor putea ruga pentru sănătate la moaștele Sf. Nectarie, care vor fi aduse de la Episcopia Caransebeșului împreună cu cele ale Sf. Pantelimon.
„Așteptăm credincioșii să ni se alăture în număr cât mai mare în această zi de sărbătoare, în care îl vom avea printre noi și pe Preasfințitul Părinte Lucian, care va săvârși liturghia arhierească. O să aducem moaștele Sfinților Nectarie și Pantelimon de la Episcopia Caransebeșului pentru ca oamenii să se poată închina și ruga la ele. O să facem și sfințirea picturii, și sfințirea apei, agheasma mică, dar cu rugăciuni speciale pentru sănătate.”, a precizat preot iconom medic Cornel Jupâneanț.
Ctitorie a preotului medic Cornel Jupâneanţ, așezământul medical-creștin „Izvorul Tămăduirii” de la Marga a luat ființă în anul 2003. De la data târnosirii, credincioșii se bucură de sfintele slujbe, iar pacienții se îmbogățesc și spiritual prin hrana duhovnicească a sfintelor slujbe.
Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația locurilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite în data de 25.03.2026 Decizia cu nr.204 din 25.03.2026 Urmare a dispozițiilor prezentei Decizii publicăm pe SITE-ul societății Anunțurile privind ocuparea prin concurs/ interviu a următoarelor posturi contractuale de execuție: Operator tratare apă uzată/Muncitor necalificat– Departament Tratarea Apei, Stații Pompare și Stații Epurare-Stația de Epurare Caransebeș- 1 post Economist-Serviciul Auto-Mecanizare–Reșița- 1 post ...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

