În Reșița încep luptele. Și pe saltea!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Reprezentanți ai Federaţiei Române de Lupte, preşedintele Răzvan Pîrcălabu, vicepreşedintele Alexandru Ballai şi secretarul general Alin Grigore, au venit la Reșița pentru a da startul, pentru a treia oară consecutiv, Campionatelor Naţionale de Lupte libere, greco-romane şi feminine.

Reșița găzduiește din nou finalele Campionatelor Naţionale de Lupte libere, greco-romane şi feminine, competiția începând astăzi, la ora 16.00, la Sala Polivalentă.

Primarul Ioan Popa, de-a dreptul mândru că orașul găzduiește și în acest an competiția, a salutat elita luptelor românești și a promis că va fi în sală. „Luptătorii României sunt bine veniți la Reșița ca și cum ar fi casa lor. Mulțumesc președintelui Federației Române de Lupte că a acceptat orașul nostru ca gazdă. Sunt convins că va fi un eveniment de succes, cu un public numeros. Am mediatizat acest eveniment încă de câteva săptămâni. O să particip la deschidere; un eveniment plăcut și onorabil pentru oraș”, a declarat primarul în cadrul conferinței de presă.

Înainte de începerea competiției, luptătoarea Alina Vuc, vicecampioană europeană și campioană mondială, va primi Diploma şi Titlul de „Cetăţean de onoare” al municipiului Reşiţa. Propunerea a venit de la antrenorul emerit, viceprimarul Adrian Dacica. Titlul i-l va înmâna Popa.  „E cea mai titrată luptătoare româncă, prima medaliată la un campionat mondial de seniori”, a subliniat edilul-șef. Alina este în recuperare, în urma unor leziuni severe ale ligamentelor încrucișate așadar nu va păși pe saltea în acest sfârșit de săptămână.

Obiectivul principal al Federației Române de Lupte îl reprezintă cristalizarea echipelor pentru Campionatul Mondial de la Astana – Kazahstan, prima etapă de calificare în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

untitled design set 970x90 px

Rusalin Fîc, preşedintele CSM Reşiţa, e încrezător în șansele celor șase sportivi cărășeni care vor lupta pentru medalii și titlul de campiona național: „Vor fi 3 zile în care vom vedea pe saltelele Sălii Polivalente cei mai buni luptători ai României! Să sperăm că mulți dintre ei vor reprezenta România și la Tokyo. CSM Reșița aruncă în luptă șase sportivi. Sperăm să obținem cel puțin 2-3 medalii”. 

Ultimul cuvânt i-a aparținut primarului Popa, obișnuit cu trântele.  Acesta și-a spus oful, ușor sarcastic, ironic, dar totodată, încrezător și cu zâmbetul pe buze. S-a „lăudat” cu luptele pe care le duce el zi de zi. Nu pe saltea, ci lupteșle cu mentalitățile unor concetățeni pe care încearcă sa-i înțeleagă, pentru că, spune el, „au suferit ani de zile”. Consideră că Reșița a fost un oraș în suferință și speră ca, și prin intermediul sportului, să le creeze câteva bucurii, pentru că reșițenii, în ansamblul lor, merită cu prisosință.

 

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/