În PSD Caraș-Severin a fost astăzi democraţie! Vot masiv pentru susținerea moțiunii anti Dragnea!

Comitetul Executiv județean al PSD Caraș-Severin a votat masiv pentru adoptarea moțiunii anti Dragnea ce va fi susţinută la CEx-ul național de vineri.

Potrivit președintelui Ion Mocioalcă, au fost prezenți aproximativ 80 de membri, iar votul ar fi fost unul democratic, scrisoarea împotriva lui Liviu Dragnea transformându-se într-o moțiune contra lui.  „Rezultatul a fost unul foarte democratic, din aproape 80, 76 de participanți, am avut 9 voturi împotrivă și 3 abțineri. PSD este un partid care își însușește un punct de vedere al unui for decizional”, a declarat deputatul Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin.

Întrebat dacă vor fi repercursiuni împotriva celor ce nu au votat moțiunea anti Dragnea, liderul PSD a spus că „la PSD Caraș-Severin este libertate totală, nu vor păți absolut nimic”.

Aflat în tabăra pro Dragnea, primarul de Târnova, Petru Fara, regreta că în Caraș-Severin „nu s-a întâmplat ca la Timișoara, să fim 90%”. A fost contrazis de Luca Mălăiescu, care a remarcat că „a fost majoritate covârșitoare. S-a votat la vedere și mă bucur să văd că astăzi la noi în organizație a fost democrație!”.

Potrivit deputatului Luminița Jivan, singurul din cei patru parlamentari PSD situat în cealaltă tabără, ar fi obținut acordul a 33 de primari cărășeni ca moțiunea anti Dragnea să nu fie votată. „Este vorba despre un principiu, atât eu, cât și câțiva colegi de-ai mei primari, nu susținem demersul de a semna această scrisoare. A fost o chestie internă, s-a discutat un principiu intern și au fost primari care ne-au dat mandatul deșii unii nu au putut să fie prezenți”. Deputatul spune că nu avea semnătura tuturor dar, cei care nu au apucat să semneze că îl susțin pe Dragnea și-ar fi dat acordul telefonic.

Cât privește posibile repercursiuni în filiala județeană, Jivan spune că nu crede că vor fi „niciun fel de repercursiuni, PSD este un partid democratic, iar deciziile se iau de comun acord”.

Întrebată despre situația de la CEx-ul național, Luminița Jivan a spus că „vom vedea ce va fi…”. La rândul său, deputatul Ion Mocioalcă spune că „e mai puțin important numărul de voturi, e important demersul inițiat pentru care am semnat și eu. Cred că lucrurile nu mai pot fi oprite”, mai spune Ion Mocioalcă.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/