Viceprimarul și primarul Caransebeșului se acuză reciproc că își angajează pilele în cadrul instituției!
Lăsat fără niciun de atribuții și aflat în conflict deschis cu primarul Felix Borcean, Bebe Pasere rupe tăcerea și lansează tot felul de acuzații prin care, spune el, devoalează adevărata față a primarului Caransebeșului. Pasere s-a întors la momentul rupturii relației dintre el și edilul-șef. Momentul în care a refuzat să voteze propunerea de modificare a organigramei Primăriei în varianta propusă de Felix Borcean. „Prin acea organigramă se dorea înființarea a șapte posturi noi, printre care două de directori. Asta în ideea în care, cu o lună înainte, voia să reducem salariile angajaților din primărie. Adică acum o lună de zile nu am avut bani, dar peste o lună avem bani să înființăm șapte posturi?! Care este ideea? De ce? Nu avem nevoie de ele! Unele dintre posturi erau la Poliția Locală. Eu fiind coordonator la Poliția Locală! Îmi arunci o foaie pe masă și îmi spui trebuie să votez? Păi tu m-ai întrebat ce am eu nevoie la Poliția Locală?”, a dezvăluit Bebe Pasere.
Viceprimarul Caransebeșului îl acuză în acest context pe Felix Borcean că a urmărit să-și achite astfel niște datorii, dar și că urmărea să-și pregătească terenul pentru anul electoral ce va urma. „Se pregătește pentru 2024. El spune că nu a făcut angajări politice, dar nu este chiar așa. Se fac angajări pe criterii politice! Da! Și tocmai aceste șapte posturi 100 % au fost pe criterii politice! Eu nu am putut să fiu de acord. Interesul cetățenilor primează în fața mea și a lui Felix Borcean! El asta ar trebui să înțeleagă! Hai să lăsăm deoparte securea, hai să lăsăm jocurile și campania pentru ultima lună!”, a spus viceprimarul Pasere.
Replica primarului Felix Borcean pentru viceprimarul Caransebeșului a fost cel puțin la fel de tăioasă: „De unde știe el că fac angajări politice? Am angajați în Primărie pe care i-am văzut la o ședință. Mă uitam în sală și am văzut o doamnă pe care nu o știam. Am întrebat cine este și mi s-a răspuns că este angajată în mandatul lui, prin concurs. Nu am făcut nicio angajare politică, nu știu la ce se referă. Așa ar face el, probabil, și atunci hoții striga: hoții! Să vină cu un exemplu de angajare politică pe bază de concurs în cadrul aparatului primarului. Cineva care măcar să fie membru în partid!”