În prag de sărbători, copiii din zona Caransebeșului sunt ajutați să zâmbească

Un grup format din trei doamne din municipiul Caransebeș se preocupă de câteva săptămâni să aducă un zâmbet pe fețele copiilor necăjiți din urbea de pe Timiș și Sebeș.

Pentru că cele trei doamne, Mirela Bogdea, Camelia Păun și Ramona Leț, au avut deja o mână întinsă de la foarte multe persoane, acestea au demarat acțiunea de a înființa o asociație caritabilă de întrajutorare a copiilor proveniți din familii nevoiașe.

Noi am încercat, fără să politizăm, cum poate s-a crezut la început să-i pregătim pe cei mici de sărbători și dacă vedem un zâmbet pe fața lor, sau a părinților este de ajuns. Cel mai frumos cadou pe care ți-l poate face viața, în afară de sănătate și familie sunt oamenii pe care ți-i scoate în cale și noi deja am fost ajutate de către Surorile Franciscane, de Geta Stan și de alți oameni de bine care, pe lângă alimente și haine ne-au donat și jucării pentru cei mici.”, ne-a precizat Mirela Bogdea, care a mai menționat că unul dintre cele mai frumoase daruri a fost un telefon mobil cu acces la internet, pe care i l-au donat Deliei, o fetiță din clasa a III-a, din comuna învecinată – Obreja –care din luna martie a acestui an nu a participat la nicio zi în cadrul programului Școala Online pentru că nu avea niciun device.

De o bună bucată de timp am cunoscut o echipă de oameni, care și-a făcut un scop din a avea grijă de copiii mai puțin norocoși din Caransebeș și împrejurimi. De Crăciun își doresc să facă o acțiune mai mare în care să cuprindă zeci de copii, așa că au nevoie și de ajutorul nostru. Cei mici au nevoie de hăinuțe, pantofiori, dulciuri, alimente și jucării. Dacă doriți să vă alăturați demersului de care doamnele ce se ocupă, vă rog să le contactați.”, a declarat Camelia Păun.

Până acum grupul celor 3 au organizat peste 15 acțiuni caritabile, cei mici fiind aleși din baza de date a Direcției Sociale a Primăriei Caransebeș și, pentru că două doamne din Germania plecate din Caransebeș de 30 de ani și-au anunțat intenția de a da o mână de ajutor, inițiativa celor trei se va concretiza în înființarea unei asociații caritabile, care să se implice în activitățile de întrajutorare a copiilor săraci din urbea cărășeană. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/