„În pantofii mei” este numele unui spectacol pregătit de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, cu scopul de a atrage atenția asupra bullyingului și consumului de droguri.
În cadrul „Edupol”, programul de educație culturală al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, are loc un spectacol cu totul special, la sfârșitul acestei luni. Acesta este intitulat „În pantofii mei”, iar organizatorii doresc să atragă atenția asupra bullyingului și consumului de droguri, două fenomene care afectează tinerii de astăzi.
„Este povestea unui băiat sărac, căruia i se rup pantofii și, pentru că nu sunt bani să i se cumpere unii noi, merge la școală încălțat în pantofii mamei. Continuarea o puteți deduce și voi… Este un spectacol scurt, cu un mesaj puternic, exprimat aproape fără cuvinte, fiind însoțit, pentru a fi cât mai atractiv pentru tineri, de muzica live a trupei timișorene PHASER. Iar pentru a fi cât mai educativ, va fi însoțit de un stat la povești cu invitații noștri și ai Asociației “Părinte implicat“, a informat Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Spectacolul va avea loc în 20 și 24 octombrie, începând cu ora 11.00, la Sala Lira a instituției. Prețul unui bilet este 20 lei. Rezervările se pot face la telefon 0256-498214, de luni până vineri, între 08.30 și 16.30.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
Municipalitatea de pe Bârzava susține că doar 16% dintre locurile de parcare din microraioanele 3 și 4, și de pe Calea Caransebeșului, vor fi afectate de lucrările de modernizare,...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Dani Stanciu |
01 February 2026
Instanța supremă i-a închis gura lui Romeo Dunca! Daune morale pentru judecătorul Ciasc!
Adriana Baghiu |
01 February 2026
Alina Dragomir |
31 January 2026
Cablul teleschiului de la Crucea de Brazi de pe Semenic s‑a rupt din nou. Au fost victime!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

