30 de soluții pentru transformarea Pieței Victoriei din Timișoara

piata victoriei din timisoara

Nu mai puțin de 30 de echipe de arhitecți au propus soluții privind transformarea Pieței Victoriei din Timișoara, în cadrul concursului internațional lansat de primărie.

Concursul internațional organizat de Ordinul Arhitecților din România și Primăria Timișoara privind transformarea Pieței Victoriei se bucură de un real succes. Primăria Timișoara informează că 30 de echipe de arhitecți au propus soluții privind amenajarea zonei centrale a orașului.

În perioada 13 – 15 octombrie, soluțiile vor fi jurizate, iar câștigătorul va fi anunțat luni, 16 octombrie. Primăria are în plan să transforme Piața Victoriei într-un spațiu public modern, cu design unitar și cu amenajări peisagistice noi, de calitate.

Interesul pentru Timișoara este copleșitor: am primit 30 de propuneri de amenajare a Pieței Victoriei și a străzilor din jurul ei. Am invitat arhitecți din toată Europa la acest concurs, pentru că este cel mai bun mod prin care să transformăm acest spațiu într-un centru de oraș european, păstrând caracterul zonei. Săptămâna asta, juriul format din experți independenți veniți din 4 țări va stabili câștigătorii. Am trasat direcțiile cele mai importante în tema de concurs și la final, îmi doresc să văd o soluție de calitate ridicată, care să învigoreze și să pună în valoare Piața Victoriei, locul în care Timișoara a devenit primul oraș liber”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Piața Victoriei face parte din culoarul de trei piețe centrale din Timișoara, alături de Piața Libertății și Piața Unirii. Aceasta nu a avut parte în ultimele trei decenii decât de intervenții mici, reparații sau amenajări minore.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primăria Timișoara dorește ca cea mai importantă piață a orașului să fie pusă în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței trebuie protejate, conservate și puse în valoare”, a informat Primăria Timișoara.

Proiectul de amenajare vizează Piața Victoriei, Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.

Concursul este organizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR) și a fost deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Contractul de servicii de proiectare va fi atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, conform regulamentului de concurs.

Câștigătorul premiului I va primi 1,5 milioane de euro, fără TVA, sumă care reprezintă valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare, premiul II costă în 30.000 euro, fără TVA, premiul III – 15.000 euro, fără TVA, mențiunea I – 7.500 euro, fără TVA, iar mențiunea II – 7.500 euro, fără TVA.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/