„În noul spital județean nu vor intra golani, ci medici care prețuiesc pacientul și jurământul lui Hipocrate!”

Lui Nelu Popa i-a crescut iar tensiunea din cauza unor medici de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița care nu prea stau prin saloane, cabinete medicale și săli de operații și avertizează că în viitorul spital județean, pe care îl construiește cu Romeo Dunca, vor mai lucra doar cei care chiar au grijă de pacienți!

Primarul Reșiței a dezvăluit pentru Express de Banat că există 9 ofertanți pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și Proiectului Tehnic, că a obținut aprobarea planului de urbanism și că mai e nevoie doar de avizul Ministerului Sănătății. „Acest spital județean se va face!”, a dat Popa din nou asigurări.

Până la inaugurarea noii unități spitalicești, care va costa undeva în jur de 150 de milioane de euro, edilul-șef are în continuare nemulțumiri de ceea ce se întâmplă în spitalul manageriat de Alina Stancovici. „Am fost la actualul spital pentru că am fost chemat de cadrele medicale deoarece unele s-au ofuscat că m-am purtat urât când am cerut să se pună un sistem de monitorizare a programului de lucru și un program de gestiune a medicamentelor. Am avut o discuție, le-am răspuns la întrebări, le-am explicat ce mi-am dorit. Sunt vreo 2-3 medici cărora nu le place chestiunea asta, dar au început să înțeleagă că este ceva cinstit și onest. Doamna manager spunea că oameni din administrația locală înjură spitalul și că apoi vin și vor să fie tratați preferențial. Păi ce, este nevoie să facem intervenții la Urgențe?! În virtutea ajutorului pe care l-am dat mereu, am solicitat două lucruri: o evidență a timpului de lucru al personalului medical, pentru că 70% din buget merge la salarii, și un sistem de gestiune a medicamentelor. Vreau să văd că atunci când achiziționez, iau ce trebuie.”, a dezvăluit edilul-șef.

Referitor la acuzațiile făcute în spațiul public de Romeo Dunca, acesta spunând că, uneori, chiar mor oameni cu zile în Spitalul Județean de Urgență Reșița din cauza managementului defectuos, Nelu Popa a dat de înțeles că șeful Consiliului Județean a folosit o doză ceva mai mare de exagerare, dar că intenția lui a fost una onestă, de a trage un semnal de alarmă. „Romeo Dunca are câteodată o exprimare mai plastică, dar este un om cinstit și spune ce gândește. De ce să nu îți iei un program informatic de gestiune inteligent? De ce să spui că nu ți-l trebuie? De ce să te opui progresului? Voi face un spital nou cu Romeo Dunca și acolo nu vor intra golani! Acolo vor lucra oameni care vor să muncească și care prețuiesc pacientul și jurământul lui Hipocrate!”, a comentat Popa.

Pentru finanțarea și construirea unui nou spital județean la Reșița, primarul Reșiței mizează și pe sprijinul parlamentarilor de Caraș-Severin. Pe sprijinul tuturor, nu doar al colegilor săi liberali: „Marcel Vela este un sprijin. Jaro Marșalic, iarăși. Ne-au ajutat să obținem avizul de la Ministerul Sănătății. Sunt convins că și ceilalți parlamentari din celelalte partide vor fi pentru construirea acestui spital. Vorbim de un spital care va deservi tot județul!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/