In memoriam, Nichita Stănescu – Îngerul Blond al Culturii române….

Mi-aș fi dorit o Agora în care dialogul despre frumos-Hippias Maior să readucă pe redutele timpurilor noastre pe Platon, Socrate sau Aristotel… la capătul lumii sau la finalul ei să descoperim o nouă și aceeași cale spre noi înșine-Cultura!

Desigur, lucrurile mici adunate din morișca vremurilor fac lucrurile mari și aproape că este un supliciu să mergi hamletian cu o carte în mână printre contemporani… cui îi folosește? Nici măcar nu vinde, dar îți mai pune și o etichetă second hand de către lumea bună dedicată propriilor valori și consumabile, este chiar un criteriu de promovare în înalta societate care defilează pe podiumul ipocriziei, neavând timp sau putere să anticipeze că în orice clipă acest podium se poate transforma în eșafod.

Viața culturală în provincia Europei de Est este ca o defilare de modă cu etichete celebre agățate la vedere, cu parfumuri ce nu mai țin cont de ce  ora a zilei sunt purtate și coafuri ce rezistă la schimbarea de vreme și vremuri , iar o cale de ieșire din subterana în care am început să locuim de ceva timp nu se poate anticipa …Va reuși politicul să ne scoată de aici?

Mă tem că Cenușăreasa de după 1989 ,Cultura, nu are nici o șansă să își găsească un pantof pe măsura ei, așa că rămâne mai degrabă desculță și cu picioarele însângerate de fuga după acel Prinț care nu mai apare fiind luat de alte priorități –politici agrare, economice, conferințe de presă, delegații și acte caritabile, etc.

De ce să scriu despre această prințesă renegată? De ce să scriu despre frumos, când l-am scos din viața noastră? De ce să scriu despre cei 38 de ani de la moartea lui Nichita Stănescu? De ce să scriu despre cei 50 de ani de viață ai lui Nichita? Poate, dacă nu aș fi decrepită aș scrie despre nopțile albe ale lui Nichita, motiv pentru care nu a fost susținut de elita românească a anilor 80 pentru candidatura la Premiul Nobel, când a fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, prin scriitorul suedez Arthur Lundkvist, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis din ale cărui versuri amintim: „Doamne, cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem”.

Într-o dimineață de 13 decembrie a anului 1983 la ora 2:10…Nichita Stănescu rostea  ultimele sale cuvinte: „Respir, doctore, respir”.

„Stau ca și cum cineva

Ar trebui să-și aducă de mine

și-ntre timp, ros de aer și nins

mi se stinge lumina-n oricine…”, scria testamentar Nichita Stănescu

Și totuși, Cenușăreasa noastră despre care nu vorbește niciun candidat în campania electorală, reușește să ne mai dea și vești bune:  Recent, Librăria Cărturești Carusel din Centrul Vechi al Bucureștiului a fost inclusă pe lista celor mai frumoase librării din lume, în cartea „Les Plus Belles Librairies du monde”, apărută toamna aceasta în Franța, fiind în compania  unor  librării celebre pentru potențialul lor estetic, precum: Librăria Boekhandel Dominicane din Maastricht ,Olanda, a cărei clădire este un fost locaș de cult în stilul gotic al secolului al XIII-lea, Librăria El Ateneo Grand Splendid din Buenos Aires ,Argentina,, înființată într-o  sală de teatru sau Librăria El Pendulo San Angel, din Mexic, ce găzduiește în interiorul ei un palmier de 10 metri înălțime. Librăria Cărturești Carusel a reușit să își câștige locul printre cele mai frumoase librării ale lumii, grație arhitecturii acestei clădiri-monument, ce a aparținut celei mai vechi familii de bancheri din România, familia Chrissoveloni.

„Deși suntem la coada clasamentului european când vine vorba de consumul de carte, iată că, (măcar) din punct de vedere estetic, reușim să ne facem remarcați. Ar fi păcat ca această performanță să nu fie susținută și la nivel de conținut, prin creșterea consumului cultural din țara noastră, mai ales când avem ocazia de a impulsiona acest consum chiar într-una dintre cele mai frumoase librării din lume”, spunea un fost ministru al culturii, Ionuț Vulpescu!

Iată că nefiind o știre de ora 5, a trecut neobservată, așa cum Nichita, Blaga sau Eminescu își duc propriile poezii ca pe niște fantome ce nu mă bântuie nici măcar Agora contemporană, fiindcă dialogul despre frumos-Hippias Maior  nu mai are loc în viața noastră ce a devenit un câmp de luptă  populat cu multă lectură ce defrișează  pădurile degeaba într-o cruciadă a copacilor… și atunci „mi se stinge lumina-n oricine”…

Anca Bica

• Tweet
• Pin It