In memoriam Ciprian Foiaș, concurs de matematică la „Traian Lalescu”

sabina popoviciu

Când mă gândesc la copilăria mea, cu siguranță socializarea nu își are locul. Mi-a fost mereu rușine și frică de ceea ce ar putea cei din jurul meu să creadă sau să spună despre mine, așa că cea mai bună soluție era să nu le dau șansa să mă cunoască, să nu vorbesc. Am continuat să nu vorbesc mult timp, prea mult timp poate, însă am realizat că dacă tac acum, nu voi avea curajul să mă exprim niciodată. Așa a început să îmi placă să cunosc oameni, vorbind și observând diferențele dintre ei.

Astfel, când am auzit că domnul Bădescu, profesor de mate la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, are nevoie de cineva care să le ia interviuri participanților la concursul de matematică de sâmbătă, 6 mai, am fost prima care să îmbrățișeze inițiativa. Împreună cu Mira, cameramanul de nădejde, am așteptat concurenții de la Ciprian Foiaș pe holurile LMF-ului și am sperat ca măcar câte o persoană din fiecare clasă să stea de vorbă cu noi. Am fost surprinse de entuziasmul unor copii în a ne împărtăși din experiența lor, dar în special de vârsta acestora. Cred că un sfert din materialul filmat surprinde copii ce abia au luat contact cu matematica, elevi ai clasei pregătitoare, toți nerăbdători să fie ascultați de cineva care vrea să le știe părerea. Pe măsură ce vârsta participanților creștea, dorința de a vorbi în fața camerei scădea. Am reușit totuși să aflu de la cei mai mari că profesorul, cel care îți prezintă materia, contează mai mult decât materia în sine. Mai mult de jumătate dintre copiii cu care am vorbit mi-au spus că pasiunea lor a început de la un dascăl care a știut cum să le capteze atenția și să le stârnească interesul. Mi-au mai spus și că, dacă mama sau tata nu ar fi fost lângă ei să îi îndrume și să îi încurajeze, ar fi lăsat baltă matematica. Profesorii cu care am vorbit ne-au spus că scopul concursului a fost „stimularea performanței și atragerea elevilor înspre matematică”, subiectele fiind de nivel mediu, astfel încât să se diferențieze de olimpiadă. Tot de la ei am aflat și că matematica nu ar trebui să fie pasiunea tuturor elevilor, dar că aceasta trebuie luată în serios acolo unde există.

M-am bucurat să aud faptul că toți elevii cu care am vorbit cu siguranță vor participa și la următoarea ediție a concursului și aștept să le aud părerea și anul viitor!

Autor: Sabina Popoviciu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/