„În mandatul lui Felix Borcean se va bate țărușul pentru un spital nou la Caransebeș!”

adrian dumbrava

Omul care a făcut posibilă construirea de la zero a singurului spital din România după 1989, la Mioveni, anunță o investiție asemănătoare la Caransebeș!

Adrian Dumbravă a găsit un spital cu grave probleme de „sănătate” în momentul în care a fost numit în funcția de manager al Municipalului de către primarul Felix Borcean, funcție pe care ulterior a ocupat-o printr-un concurs la care a obținut o notă aproape de perfecțiune. „Condițiile erau inumane pentru a primi pacienți în majoritatea secțiilor la câtă lipsă de implicare a fost!”, a constatat acesta. Au demarat imediat o serie de lucrări, cele care nu mai suportau amânare, iar lucrurile s-au ameliorat ușor. S-au modernizat instalațiile electrice din ATI, în primul rând, astfel încât Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș să nu completeze lista și așa deja prea lungă a spitalelor din România cuprinse de flăcări. „Instalația a fost refăcută complet, dar contează și atenția, și devotamentul oamenilor. Nici eu n-am crezut că în câteva luni cu puținii bani pe care i-am avut să realizăm atâtea. Am schimbat parchetul în foarte multe secții, acum refacem terasa la secția de Neonatologie, parte din secția de Urgențe, curtea a fost și ea refăcută. Chiar se vede câte ceva și e meritul autorității locale. Au alocat cât au putut pentru spital. Mai trebuie să lucrăm mult la partea hotelieră a spitalului, Bloc Operator, sală de nașteri, dar ce lipsește cel mai mult – și este o muncă de lungă durată – este schimbarea mentalității.”, a declarat managerul Dumbravă pentru expressdebanat.ro.

În timp ce se lucrează intens pentru îmbunătățirea condițiilor în actualul Spital Municipal de Urgență Caransebeș, managerul Adrian Dumbravă și primarul Felix Borcean analizează cu specialiști posibilitatea unei reabilitări complete a acestuia, dar și oportunitatea construirii unei unități spitalicești noi, care să înlocuiască actualul spital. „Visul meu pentru Caransebeș ar fi să demolăm spitalul vechi și să ridicăm unul nou! Așa cum îl cunosc pe primarul Felix Borcean, ambițios, eu cred că în mandatul său se va bate țărușul pentru un spital nou!”, a mai spus Dumbravă la Express Live.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/