În loc de pământ, acum există asfalt! S-au încheiat lucrările de asfaltare la Berzovia și Gherteniș

primaria berzovia

Primăria comunei Berzovia a dus la bun sfârșit lucrări de asfaltare pe 8,5 kilometri, dintre care 4 kilometri de străzi în Berzovia și alți 4,5 kilometri în localitatea aparținătoare, Gherteniș. Unele străzi erau de pământ, altele erau acoperite cu piatră mărunțită, dar peste tot s-a aplicat procedura modernă ce presupune decopertare, consolidare, nivelare și turnare de asfalt.

Nu a fost un lucru simplu, așa cum s-ar crede și cum firescul lucrurilor ar spune: ofertă, licitație, execuție. Nu! Lipsa de avize și neregulile din documente au dat multe bătăi de cap noii administrații care, în toamna anului trecut, a preluat, odată cu conducerea, și problema străzilor rămase neterminate.

„Din cauza avizelor pe care Primăria nu le putea obține la momentul respectiv, firma contractată pentru executarea lucrărilor nu a dus asfaltarea până la capăt și, la sfârșitul anului trecut, a suspendat activitatea care se afla la aproximativ 70% din lucrare. Astfel Primăria a plătit doar 500.000 de lei și a rămas cu facturi restante de peste 2,5  milioane de lei. Vorbim de lucruri întâmplate în trecut, dinainte de venirea mea la primărie. Mă bucur că am gestionat bine situația și am detensionat-o prin numeroase negocieri, evitând astfel promise litigii în instanță care ne amenințau.”, spune primarul Mircea Ioan Serafin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Lucrările de asfaltare au fost finanțate prin programul de realizarea a drumurilor comunale al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar și cu participare din fonduri proprii ale Primăriei Berzovia. „Speranțele viitoare pentru infrastructura pietonală se leagă de noul PNDL «Anghel Saligny», prin a cărui finanțare s-ar putea amenaja rigole și trotuare în comuna Berzovia. S-ar preta asfalt sau pavele, depinde ce recomandă constructorul.”, menționează edilul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/