Parcările cu plată generează sume importante la bugetul local. Încasările realizate de municipalitate sunt folosite pentru modernizarea parcărilor existente și crearea de noi locuri în oraș.
Vara trecută, una dintre cele mai urâte parcări ale Reșiței, cea de pe Aleea Tineretului din Govândari, prindea din nou viață. Vechile locuri pline de gropi ori amenajate direct pe pământ au fost înlocuite cu 75 de locuri de parcare moderne cu dale. Tot atunci au mai fost reabilitate trotuarele dintre blocuri, reamenajate spațiile verzi, aspectul zonei fiind schimbat în întregime. La acea vreme, întregul proiect a costat municipalitatea 500.000 de lei.
Anul acesta, aproximativ 90 de locuri de parcare au fost amenajate în zona Tribunalului Caraș-Severin, proiectul municipalității mai cuprinzând reabilitarea trotuarelor și crearea de spații verzi, iar în prezent, în curs de modernizare, se află parcarea din spatele Complexului Hehn, unde nu s-a mai intervenit cu lucrări de 50 de ani, după cum preciza primarul Ioan Popa în urmă cu un an, atunci când investiția era doar la stadiu de plan. Valoarea totală a celor două investiții se ridică la 1.050.000 de lei, bani din bugetul local.
Lucrările de modernizarea a parcărilor din oraș sunt executate în regie proprie de municipalitate, cu sume disponibile din încasările parcărilor publice cu plată. Cu alte cuvinte, banii încasați de Primăria Reșița de la șoferi sunt folosiți ulterior pentru modernizarea parcărilor și crearea de noi locuri în oraș.
La momentul actual, în Reșița sunt în jur de 1.180 de locuri de parcare cu plată, iar în perioada ianuarie – iunie 2022 municipalitatea a încasat, conform informațiilor primite de la Biroul de Comunicare și Relații Publice al Primăriei Reșița, 1.060.517 lei. Cele mai mari încasări au fost în martie, de 224.504 lei, iar cele mai mici, în prima lună din an, în ianuarie – de 121.000 de lei.
Sursă foto: Primăria Reșița