În două comune din Caraș-Severin se dă stingerea la ora 20! Incidența cazurilor de COVID-19 a depășit 7,5!

Două comune din Caraș-Severin au ajuns la o incidență de peste 9, respectiv peste 11, așa că măsurile devin mult mai aspre pentru locuitori. În același timp, alte două comune au depășit incidența 4, așa că și aici au fost stabilite restricții suplimentare.

Goruia și Fârliug, ambele cu incidențe foarte ridicate, au intrat de astăzi pe lista care impune reguli mult mai aspre, după cum s-a stabilit în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Așadar, cu o incidență de 11,69 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori în Goruia și 9,03 în Fârliug, de astăzi se vor aplica următoarele măsuri:

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00, cu următoarele excepții:
a). deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b). deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c). deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d). deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

2. Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 18.00. Singura excepție o reprezintă operatorii economici care livrează la domiciliu.

4. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepţia activităţilor prevăzute la art.2 din prezenta Hotărâre.

Reguli mai stricte trebuie să respecte de astăzi și locuitorii din Ramna și Pojejena, acolo unde incidența cazurilor de coronavirus a ajuns la 4,43 și 4,35 cazuri la mia de persoane. Aici deplasarea în afara locuinței fără un motiv serios este interzisă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 20.00 și 5.00. În aceleași zile, magazinele se vor închide la ora 18.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/