În Consiliul Județean, tocmeală pe bani publici ca la piața de vechituri! „E revoltător!”

dunca romeo stancovici alina

Darian Ciobanu, secretarul general al județului Caraș-Severin, a ajuns la exasperare din cauza modului în care se face astăzi administrație publică în Consiliul Județean! Codul Administrativ aproape că nu există în cea mai importantă instituție din județ!

Președintele Romeo Dunca și-a ieșit complet din fire la ultima ședință a aleșilor locali de anul trecut după ce necunoașterea legii și interpretarea Codului Administrativ după bunul plac l-au făcut să pară complet pe dinafară în fața consilierilor opoziției, dar mai ales în fața managerului Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Alina Stancovici. Pe care acum o vrea schimbată din funcție! Scandalul a pornit de la o propunere de rectificare bugetară inițiată de președinte, prin care o sumă importantă de bani alocată inițial pentru investiții în Spitalul Județean urma să fie redirecționată către un drum județean, pentru plata unor cheltuieli neeligibile.

Pe bună dreptate, consilierul social-democrat Ioan Crina a cerut explicații: „Nu înțeleg, 314.000 lei îi transferăm la DJ581 pentru cheltuieli neeligibile. Când am aprobat indicatorii de la drum, unde erau incluși banii în buget de suntem acum nevoiți să luăm de la spital și să dăm acolo?! Nu mi se pare corect! Când am aprobat niște indicatori, niște cheltuieli neeligibile, domnule Dunca, în calitate de președinte, legea vă obliga să asigurați și finanțarea. Suntem în perioada asta de criză, luăm de la spital ca să finanțăm alte cheltuieli?!” Liderul Pro România, Flavius Nedelcea, a venit la rândul său cu propunerea ca banii respectivi să fie investiți în sistemul de sănătate din Caraș-Severin, așa cum se stabilise inițial, mai ales că se cunosc bine condițiile din spitalele județului: „Societatea civilă și doctorii vor să «bandajeze» Staționarul 3, așa cum s-a întâmplat la Staționarul 2. E o solicitare acum pentru linoleum. De ce să nu îi alocăm acolo? Să lăsăm banii tot la sănătate!”. Răspunsul președintelui Dunca a dus la descoperirea unui adevărat haos administrativ, la probleme grave, după cum a subliniat secretarul Darian Ciobanu, omul cu legea în Consiliul Județean Caraș-Severin. „Vă asigur că Spitalul Județean a primit de fiecare dată bani poate mai mult decât ar fi fost normal în condițiile de austeritate pe care le avem, dintr-un buget județean scăzut!”, a replicat Romeo Dunca.

Romeo Dunca: Nu știu cum, nu știu cine!

Revoltat de explicațiile președintelui, Nedelcea a dezvăluit cum se „dezvoltă” Caraș-Severinul în mandatul celui care explica distrat că nu se va obosi să citească măcar Codul Administrativ, că va avea oameni care să facă asta pentru el. Aici fiind vorba despre președintele Dunca. „În mai 2021 am alocat bani pentru o piesă necesară la RMN. Banii respectivi nu au fost alocați nici acum! Piesa respectivă știu că nu s-a achitat, cred că se va ridica de pe acel aparat și vom rămâne în aer. Să nu trecem investiții în sănătate doar pe hârtie și să spunem că le-am făcut!”, a avertizat consilierul județean. Romeo Dunca n-a avut încotro, a recunoscut că e o problemă cu banii alocați prin Hotărâre de Consiliu Județean și cu faptul că sunt și astăzi necheltuiți, dar mai mult decât atât și-a lăsat inclusiv colegii din PNL fără cuvinte când a explicat de ce s-a ajuns în această situație: „La momentul respectiv s-au făcut niște negocieri direct cu furnizorul și s-a agreat un preț. După ce am bugetat suma, nu știu cum și nu știu cine din cadrul spitalului sau acestui Salus Remedies a renegociat și a comandat această piesă, a acceptat această piesă cu vreo 13.000 de lei mai scump. Nu am găsit explicația nici astăzi, motiv pentru care noi am inițiat o discuție cu cei de la Siemens. Le-am spus că stabilisem un preț, de ce au stabilit alt preț cu altcineva?! Să găsească o variantă, să storneze factura și să ne facă factura pe suma bugetată și pentru diferență, pe care nu știu cine a acceptat să o plătească, o să vedem ce o să facem! Astăzi suntem din punctul ăsta de vedere blocați. Am discutat cu cei de la Salus Remedies, care au spus că vor plăti ei piesa, iar diferența de bani rămasă în contul nostru, care nu se mai potrivește pe negocierea ulterioară, vor merge tot către spital.”

Tranzacții din bani publici, ca la târg

Nedelcea, fost vicepreședinte al Consiliului Județean, știe cum e cu legea, cu hotărârile luate în plen, cu achizițiile publice. Auzind explicațiile președintelui Dunca, s-a luat cu mâinile de cap: „Adică nu Consiliul Județean a făcut achiziția pentru piesa respectivă, pentru care noi am alocat bani?!” „Nu, trebuia să o facă Consiliul Județean, am stabilit prețul și cineva de la Salus Remedies a negociat direct, a mai pus 13.000 de lei și ne-am trezit cu piesa acolo. De asta eu nu mi-am permis să modific suma. Am avut o negociere, am stabilit un preț, am alocat banii și piesa a apărut acolo. Factura nu a venit către Consiliul Județean, ce să fac?! Noi nu am mai făcut achiziția, nu știu!”, a răspuns Romeo Dunca, pasând responsabilitatea managerului spitalului. Și s-a dovedit a fi prost inspirat. „Dumneavoastră știți, domnule președinte, că achiziția trebuia făcută de Consiliul Județean! Am ținut legătura cu dumneavoastră și cu unul dintre consilieri, ați spus că negociați dumneavoastră, nu era problema noastră, a spitalului, pentru că nu noi facem achiziția! La un moment dat a apărut această supoziție din partea dumneavoastră că puteți achita 160.000, urmând ca diferența de 13.000 să o achite Salus!”, l-a lovit Alina Stancovici în moalele capului pe președintele Consiliului Județean.

N-a fost suficient. Romeo Dunca a insistat în continuare: „Noi am negociat o piesă, am alocat niște bani, iar această piesă, culmea, în loc să vină cu factură la Consiliul Județean, ne-am trezit cu ea montată acolo! (…) Cum să aducă Siemens o piesă care nu e plătită?! Cine a intervenit de acolo? Noi nu am primit factură pentru această piesă și nici nu am plătit-o, ea este acolo de șase luni!”. Flavius Nedelcea n-a ratat ocazia să sublinieze încă o dată haosul din CJ sub comanda lui Romeo Dunca: „Am votat să achiziționăm acea piesă. Din ce cauză nu am făcut asta?! Dumneavoastră trebuia să dați dispoziție să se facă achiziția! Să îmi explicați de ce nu ați făcut achiziția! Dumneavoastră nu ați dus la îndeplinire o Hotărâre a Consiliului Județean!”, i-a strigat acesta președintelui.

Prins în ofsaid, Romeo Dunca a mutat încă o dată responsabilitatea pe umerii Alinei Stancovici, deși era evident pentru toată lumea că aceasta nu avea nicio vină pentru situația creată: „Să vă răspundă doamna manager pentru că eu nu știu de ce a ajuns această piesă acolo, nu știu! Dacă nu au facturat-o către noi, cum să o plătesc?! Ce să fac eu decât să cer factura?! Eu respect Hotărârea de Consiliu Județean, dar să mi se dea factura, am solicitat-o de nenumărate ori!”

Indolență și/sau prostie

Ce factură așteaptă președintele CJ în condițiile în care procedura de achiziție a piesei respective nu a fost inițiată e greu de spus. Deloc întâmplătoare și concluziile juristului Darian Ciobanu: „Aici e o problemă și e o agravantă pe latură administrativă! În momentul în care s-a investit Consiliul și am aprobat suma respectivă, piesa era deja montată la RMN. N-am comandat-o, n-am negociat noi, n-am făcut un studiu de piață! Studiul de piață a fost făcut, probabil, de Salus. Prețul nu a concordat cu suma alocată de noi, noi nu am știut în niciun moment dacă ăla e prețul real sau prețul pieței. Dar agravanta este că noi am dat o hotărâre, am alocat o sumă de bani, i-am bugetat și nu s-a întâmplat nimic cu ei! Aici e mai agravantă indolența decât prostia! E revoltător!”

De râsul curcilor!

Cum în discuție a fost readusă Asociaţia Salus Remedies, cea care se ocupă de aparatul RMN de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, Ioan Crina a repus pe tapet o problemă la care Romeo Dunca n-a găsit răspuns deși a trecut timp destul de când i s-au cerut explicații. „Nu suntem în stare să știm cine e contabil, cine e reprezentantul Consiliului Județean la Salus? Consiliul de Administrație e format din Consiliul Județean, prin președinte, din spital, prin manager, și directorul de la CPV. Nu știm cine semnează, cine achiziționează, cine plătește?! Pe ce lume trăim?! Pe cuvânt, suntem de râsul curcilor!”, a concluzionat social-democratul.

Șeful Serviciului Achiziții Publice din Consiliul Județean, Flavius Fiștea, a confirmat că suma cerută de Siemens a fost de 170.000 de lei cu tot cu TVA și, conform legii, nu se putea face achiziție directă. Atunci, Romeo Dunca a luat legătura cu cei de la Siemens și a „rezolvat-o”. Și ca și cum situația nu ar fi suficient de încâlcită, președintele CJ a mers mai departe. A propus suplimentarea bugetului alocat inițial pentru piesă până la prețul cerut de Siemens de la bun început. Numai că asta înseamnă achiziția piesei respective în urma unei proceduri care durează 90 de zile, oferte putând depune și eventuali alți furnizori. „Banii merg către o achiziție retroactivă! Nu e în regulă!”, a atras imediat atenția Ionuț Popovici, fostul vice al Consiliului Județean. Și are dreptate! Dar din iarna lui 2020 instituția pare să funcționeze după alte reguli! Romeo Dunca o ține însă pe-a lui: „Am rezolvat-o, am alocat cei 12.000 de lei care erau suplimentari față de suma alocată și o s-o rezolvăm. Important este că aparatul funcționează!” Aparatul funcționează, numai că situația se poate complica și mai tare. În primul rând, la licitație se poate prezenta și un alt furnizor. În al doilea rând, CJ ar fi pus în postura de a plăti retroactiv, așa cum sublinia Popovici, iar asta e cam ilegal. Iar în al treilea rând, CJ ajunge să cumpere la finalul procedurii de achiziție o piesă second-hand. Ce-i drept, folosită pe aparatul de la Spitalul Județean, numai că legea e lege! Romeo Dunca are soluții pentru fiecare scenariu: „O să cumpărăm piesa și cei care au adus-o și au montat-o să și-o demonteze și să plece cu ea acasă și gata! O să cumpărăm, poate o să ne aducă o piesă nouă compania respectivă. Haideți să vedem ce se întâmplă și după aia să analizăm. În 48 de ore piesa a fost montată, aparatul a funcționat, cetățenii au beneficiat de această asistență și pe noi până acum nu ne-a costat nimic și acuma o să ne coste mai mult decât ar fi fost firesc.”

Chiar se dezvoltă armonios Caraș-Severinul! În aceeași notă în care Romeo Dunca a căutat să facă funcțional Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac, pentru care Uniunea Europeană a trimis Consiliului Județean zeci de milioane de euro, cu piese la mâna a doua și improvizații!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/