În ce stadiu se află cele trei complexuri sportive promise de Nicolae Robu în 2012?

De când a candidat pentru primul mandat în 2012, Nicolae Robu a promis timișorenilor patru complexuri sportive în marile cartiere din oraș, unde doritorii să poată face sport gratuit. Până în prezent s-au elaborat documente, s-au găsit terenuri și s-au aprobat trei dintre acestea, mai precis, cele din Calea Lipovei, Șagului și Buziașului.

Cele două complexuri din sudul orașului, din Calea Șagului și Buziașului, sunt în faza de elaborare a documentației. Cel din Șagului va avea două bazine, unu acoperit și unu în aer liber, dar și terenuri pentru tenis, baschet, handbal sau minifotbal. În Calea Buziașului, în plus, se va ridica și un teren pentru fotbal și rugbi, cu tribune de 10.000 de locuri. „A fost elaborată documentația și sunt acum în stadiul de avizare în Comisia Tehnico-Economică. Vor fi votate în următoarea ședință de Consiliu Local, apoi, în termen de 60 de zile, trebuie să se elaboreze proiectul tehnic, cu toate detaliile de execuție. Cel din Calea Șagului, deși a demarat mai târziu, l-a ajuns din urmă pe cel din Calea Buziașului. Urmează să le scoatem la licitație pentru execuție.”, a precizat primarul.

Cel mai avansat este complexul din Calea Lipovei, dar Primăria a trebuit să refacă documentația pentru licitație. „Proiectul pentru Calea Lipovei a fost trimis pentru licitație pe SEAP. Din păcate, a fost returnată documentația, ni s-au cerut alte lucruri care până acum nu au fost solicitate la licitații și mai întârziem cu intrarea în termen. Am ținut foarte mult ca anul acesta să intrăm pe teren, dar licitațiile nu depind numai și numai de noi și nu se întâmplă lucrurile mereu așa cum ni le dorim. Mult nu va mai dura. Se vor face ajustările cerute și vom trimite documentația la SEAP.”, a precizat Robu, cu referire la Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Lângă complexul din Calea Lipovei, Primăria vrea să amenajeze și un parc.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/