Bulgarului prins cu alcoolemie vineri dimineața, sâmbătă i s-au alăturat un conațional și un polonez.
Mai exact, sâmbătă la ora 12:20, polițiștii de la Birouri Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 5 în comuna Slatina Timiș. La volan se afla un cetățean bulgar de 37 de ani care a ridicat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive. Suspiciuni care s-au confirmat după ce șoferului i-au fost prelevate mostre biologice suspuse ulterior analizelor.
Cetățeanul polonez a fost oprit sâmbătă la ora 14:40 pe DN 6, în apropierea comunei Mehadia de către polițiștii de la secția de poliție din localitate. Șoferul se afla la volanul unui ansamblu de vehicule pe care îl conducea către Caransebeș. La testarea cu aparatul etilometru, a rezultat o alcoolemie de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferului de 38 de ani fiindu-i ulterior prelevate probe biologice.
În urma controalelor efectuate de oamenii legii, ambilor șoferi le-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice și li s-au întocmit dosare penale.