Multe din drumurile comunale sau județene din Caraș-Severin au fost asfaltate ani la rând pe hârtie, în documente, nu însă și în realitate. Se vede cu ochiul liber și e confirmat și de destule rapoarte ale Curții de Conturi și chiar de dosare penale deschise de organele de cercetare penală. La Lăpușnicu Mare însă și hârtia e greu de găsit!
Auditorii Curții de Conturi au descoperit reparații făcute pe drumurile comunale din Lăpușnicu Mare și Moceriș pentru care nu există documentație tehnico-economică întocmită în conformitate cu normele legale în vigoare. Mai exact, nu există studiu de fezabilitate și proiect tehnic! E vorba despre lucrări efectuate în 2016, cu puțin timp înainte de campania electorală. „În fapt, UATC Lăpușnicu Mare a încheiat cu SC Eurolemn Trans Băile Herculane un contract de prestări servicii având ca obiect prestarea de servicii de reparații drumuri comunale prin plombare cu mixtură asfaltică, prețul convenit de cele două părți fiind de 346.000 lei fără TVA. (385 lei/tonă pentru o cantitate de 900 de tone)”, se precizează într-un raport al Curții de Conturi. Cum a fost apreciată cantitatea respectivă de mixtură asfaltică e greu de înțeles în condițiile în care, pentru lucrările efectuate, Primăria Lăpușnicu Mare nu a putut prezenta decât o situație de lucrări și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt documente care n-au voie să lipsească, acestea stând la baza oricărei alocări bugetare, indiferent din ce sursă.
Concluziile auditorilor sunt clare: lipsa documentației tehnico-economice care să fie aprobată în Consiliul Local, în lipsa acesteia neputând fi determinate cantitățile de lucrări, costurile lucrărilor, forța de muncă și dotarea necesară execuției lucrărilor. Pentru lucrările efectuate nu s-au prezentat situații de lucrări întocmite conform normelor legale în materie și care să fie aprobate de dirigintele de șantier. Cu alte cuvinte, realitatea lucrărilor efectuate nu poate fi confirmată!
Principalul vinovat într-o astfel de speță, ordonatorul principal de credite. Adică primarul! Ion Lala, omul care dădea la vremea respectivă ora exactă în Lăpușnicu Mare, le-a explicat auditorilor că lucrarea s-a făcut în baza unei aprobări de Consiliu Local, respectiv a listei de investiții anexă la buget. În plus, a susținut că au fost întocmite toate procedurile legale, adică: contract, deviz/situație de lucrări, precum și recepție. La întrebări au fost luați și funcționarii Primăriei. Răspunsurile lor sunt mai mult decât elocvente. „Nu am semnat plata, doar am fost consultat la efectuarea plăților”, a precizat contabilul Primăriei. Funcționarul care a vizat de control financiar preventiv i-a lămurit și mai tare pe auditori: „Plățile s-au făcut în baza situațiilor de lucrări și a procesului-verbal de recepție, restul documentației aflându-se la primar!”
Ce au stabilit în final auditorii Curții de Conturi?! „Valoarea prejudiciului cert este de 335.412 lei și reprezintă plata lucrărilor de reabilitare drumuri efectuate fără a avea la bază o documentație tehnico-economică întocmită conform prevederilor legale și aprobată de Consiliul Local”. Și, totodată, verificarea tuturor achizițiilor făcute în mandatul lui Ion Lala!