După doborâturile produse vara trecută de vântul puternic, se vor face împăduriri pe 180 de hectare din Caraș-Severin.
Imediat după fenomenele meteo care au doborât pe aproape 376.000 de metri cubi de arbori pe 4.070 de hectare, Direcția Silvică Caraș-Severin a trimis informări despre amploarea situației către Romsilva, Garda Forestieră Timișoara, Instituția Prefectului Caraș Severin și Parcul Național Semenic Cheile Carașului. Ulterior, reprezentanții Gărzii Forestiere, împreună cu cei ai Direcției Silvice și proiectanții care au făcut amenajamentle silvice au propus o serie de lucrări în completarea celor cuprinse în amenajamentul silvic. Asta deoarece, la momentul elaborării planului de lucrări inițial, situații precum cea produsă în zilele de 13 și 14 iulie 2023, nu au fost prevăzut.
În consecință, conform lui Daniel Poliță (foto), inginer în cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin, se va interveni cu lucrări suplimentare. „În raport cu măsurile tehnice specifice, vom efectua toate lucrările care se impun în conformitate cu prevederile amenajamentele silvice și cu derogările la prevederile acestora. Se vor face împăduriri pe aproximativ 180 de hectare, dintre care 150 de hectare sunt la ocolul Silvic Mehadia iar 30 la Ocolul Silvic Anina”, a spus ing. Poliță într-o ședință ținută la Prefectura Caraș-Severin.
E important de reținut că 10% din suprafața afectată de doborâturi se află pe teritoriul Parcului național Semenic Cheile-Carașului. Aici însă se află 54% din masa lemnoasă doborâtă și, conform legii, nu se poate interveni în niciun fel fiind vorba despre o zonă protejată. În celelalte zone însă, silvicultorii pot interveni pentru a susține regenerarea pădurilor afectate de doborâturi.