În aşteptarea unui deznodământ

A venit iarna. La alţii. La bulgari, la italieni, la americani. Nu e nicio problemă. O judecătorie din judeţul Constanţa a dispus eliberarea lui Gigi Becali. Chiar merita această eliberare condiţionată. A scris două cărţi şi mai are una pe ţeavă, a avut 11 recompense, a executat o treime din pedeapsă şi a adunat 100 de zile de reducere a condamnării. În plus, a ajutat cu bani numeroase persoane aflate în nevoie. După ce va ieşi, se va putea ocupa şi de ăia înzăpeziţi. Asta e clar! Nu-l va lăsa inima să nu-şi ia şuba şi nişte brânză şi să plece la faţa locului. Ar mai fi o problemă. Procurorii nu-l vor în libertate şi au făcut recurs la Tribunalul Constanţa. Recursul se va judeca peste trei zile. Dacă judecătorii vor respinge contestaţia procurorilor, Becali e liber, la doi ani şi patru luni de la condamnare. A declarat că se va dedica celor bisericeşti şi n-ar fi exclus să vândă echipa Steaua, care nici nu mai ştii cum se numeşte şi a cui e sigla, ale cui culorile. Vom vedea. Procurorii au pus sechestru pe terenul de la Nana. Acestă măsură a fost contestată de Ioana Băsescu, cea care este în acte proprietara terenului. Şi nu Băsescu Traian. Contestaţia este însă respinsă de judecători, aşa că a rămas ca înainte. Măsura a fost luată, se spune, pentru a-l împiedica pe Băsescu Traian să vândă terenul. Se pare că a vrut să-l vândă unor olandezi în urmă cu o lună. Dacă apuca să-l vândă, i se pierdea urma. Şi a banilor, şi a terenului. Băsescu e specialist în inginerii de-astea. Acuma, mai vinde-l dacă poţi! În joc au intrat şi falşii proprietari, care au obţinut terenul cu acte false, primarul şi comisia locală de fond funciar. Toţi au fost luaţi la ochi de procurori. Aşa că se strânge laţul în jurul lui. Vom urmări cum va răspunde, pentru că beneficiarul este el, nu alţii. Laţul se strânge şi în legătură cu acuzaţia de şantaj şi ameninţare la adresa senatoarei Vrânceanu-Firea, care l-a dat în judecată. Dosarul fusese lăsat în aşteptare, pentru că Băsescu avea imunitate. Acum nu mai are, aşa că procurorii se pot ocupa de dosar. În acest caz, Băsescu are calitatea de suspect. Un proces de urmărit. Pentru că dumnealui va trebui să se ducă în faţa procurorilor şi să le răspundă la întrebări. Ceea ce aşteaptă întreaga opinie publică.

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Domn MIrcea, nu dispun de sustinere financiara si nu detin sumele necesare pentru a pleca pe mare vreo 2-3-5 ani,cand ma voi intoarce tot circul de acum…..Nu am norocul asta!ASA ca, numai cel de sus stie adevarul!VIN AI NOSTRI,PLEACA AI NOSTRI,NOI RAMANEM TOT CA PROSTII!TOTI au FURAT, CAT au PUTUT!CAND AU AVUT OCAZIA,CRED ca NU AQU RATAT NICI cea MAI MICA OCAZIECREME, ECT,ECT…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/