Impresionanta poveste a doi tineri timișoreni care au colindat toată lumea să devină părinți. „Am reușit după 10 ani, mi se pare incredibil!”

baby gdd722adbe 1280

Doi tineri timișoreni, a căror identitate o vom proteja în materialul următor, au făcut totul ca să devină părinți. Au reușit după încercări și provocări care s-au întins pe parcursul unui deceniu întreg. Medicii apreciază că, în județul Timiș, unul din șase cupluri sunt afectate de infertilitate. 

Experiența este una foarte grea care te supune la multe încercări, ne povestește tatăl fetiței mult așteptate. Una dintre provocări, spune el, este confruntarea cu prejudecățile celor din familie, a prietenilor, a cunoștințelor.  

„Îți spun: «Mă, dacă nu este, de ce să mai încerci?» Se consumă mulți bani, mulți nervi. Cel mai dificil în acest proces, noi făcând multe fertilizări de-a lungul timpului, e probabil dezamăgirea pe care o ai după fiecare fertilizare sau inseminare, dezamăgirea aceea că nu a ieșit. (…) Am colindat toată lumea, ca să spun așa, pentru a ne realiza acest vis, dar până la urmă l-am realizat. A fost greu și din punct de vedere financiar, și al înțelegerii dintre noi, și cu celelalte persoane. Nu prea îți spun persoanele de lângă tine, oricât de apropiate ar fi ele, după 5-6-7 ani, «mai încearcă, mai încearcă!», ba din contră îți spun «renunță!», «las-o așa» sau «na…» Așa că, da, după 10 ani am reușit, mi se pare incredibil. Nici nouă nu ne-a venit să credem. Celor care intră în această poveste pot să le spun doar să se înarmeze cu multă răbdare și să meargă pe drumul lor. Dacă cred în ceva, sigur, sigur acela e drumul lor.”, a povestit timișoreanul.

Prima întâlnire cu un medic specialist în cabinet nu a fost una pozitivă pentru cei doi timișoreni. Au urmat drumuri în Ungaria, Franța, Grecia și Cehia. O aventură de 10 ani.

„Statul nu ne-a sprijinit absolut deloc. Medicii români – au trecut vreo 7-8 ani de când eram în miezul încercărilor –  încearcă, sunt la început în ceea ce privește capitolul acesta al fertilizării. Am fost șocat când am intrat în primul cabinet și m-a întrebat: «Dar tu ai bani?» (…) Asta a fost prima lui întrebare, nu dacă nevasta mea are ce-i trebuie pentru a avea un copil sau eu dacă am. Nu, direct la capitolul financiar. În schimb am cunoscut un doctor care ne-a devenit între timp și prieten care nu neapărat că era specializat pe fertilizări/inseminări, dar a studiat alături de noi, a devenit un challenge și pentru el. A fost cel care ne îndruma, ne făcea și analize, era cumva corespondentul din România al fertilizărilor pe care urma să le facem peste hotare. Și el ne-a susținut, se interesa, vorbea peste mări și țări împreună cu noi și lui îi datorăm până la urmă acest lucru, că s-a ținut de noi și ne-a spus să nu renunțăm. A devenit un prieten de nădejde. Depinde ce medic întâlnești, indiferent de naționalitate. (…) Efectiv a durat 10 ani, cam atât a durat aventura noastră. Cu renunțări, cu reveniri, cu tot felul de suișuri și coborâșuri. Dar până la urmă am reușit. Costurile financiare? Nu știu dacă e locul acum să spun. Nu au contat, deși nu suntem o familie înstărită, ba din contră. Nu ne-au interesat. Ne-am dus până în pânzele albe cu împrumuturi și cu tot ce a trebuit ca să ne împlinim visul. Sincer și la rece: vreo 3 case lângă Timișoara, în zona periurbană, dacă vreți.”, a mai spus bărbatul.

1 din 6 cupluri din județul Timiș au dificultăți în a deveni părinți 

Medicul timișorean Florin Dorneanu se ocupă de infertilitate din anul 2005, iar în clinica sa, Gynatal, face fertilizări in vitro de 14 ani. Astăzi, cuplurile infertile care solicită ajutorul medicilor sunt sprijinite de stat cu o sumă de bani care acoperă o parte din procedură, prin programul național de susținere a cuplurilor și persoanelor singure pentru creșterea natalității. La subprogramul național de fertilizare in vitro, sute de timișeni au depus, anul acesta, cereri.

„În județul Timiș, cam 1 din 6 cupluri se apreciază că sunt afectate de infertilitate. Sigur că acest program al Ministerului Familiei e binevenit, deoarece achită aproximativ 75% din costul unei proceduri. La noi în județ s-au depus câteva sute de dosare, din care, de vreo lună și jumătate, au început să elibereze voucherele, în ultimele săptămâni mai accelerat puțin, dar tot ar mai fi de venit destul de multe, din cele care și-au depus dosarele când a început programul, adică decembrie-ianuarie.”, a declarat Florin Dorneanu, medic primar obstetrică-ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată, șeful clinicii Gynatal.

Tot mai multe cupluri sunt afectate de infertilitate, mai spune Florin Dorneanu, în primul rând pentru că femeile se hotărăsc tot mai târziu să conceapă un copil.

„Se ocupă prima dată de carieră, deja la anumite vârste e tot mai greu și atunci trebuie să apeleze la asistență specializată și apar tot felul de boli noi care dau infertilitate, cum ar fi endometrioza, asta este cea mai modernă boală care afectează foarte multe cupluri și care acum 30 de ani, de exemplu, abia știai despre ea. Sunt multe cauze ale infertilității de cuplu. Ce pot să vă spun e că în aproximativ 50% din cazuri sunt bărbații cu probleme, în celelalte 50% din cazuri ori femeile, ori și unul și celălalt au probleme.”, a explicat medicul.

Rata de succes a unei proceduri de fertilizare depinde mult de vârsta cuplurilor, mai spune medicul Dorneanu: dacă la un cuplu de până în 30 de ani, rata de succes se apropie de 80%, la un cuplu în care femeia are 40 de ani, rata scade la 35%. Astăzi, medicii din România pot face aceleași proceduri ca în străinătate, cu excepția mamei surogat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/