Imperial Market – de la o afacere mică, la un imperiu construit pe Valea Carașului și Clisura Dunării!

Există un proverb în popor care spune că „buturuga mică răstoarnă carul mare”. Ei bine, în cazul familiei Crivacucea (deținătoarea lanțului de magazine IMPERIAL S.R.L. din zona Clisurii Dunării), nu era absolut niciun car de răsturnat, aceștia fiind, în urmă cu 28 de ani, atât buturuga mică (începuturile în domeniul vânzărilor din anii ‘90, bazându-se pe magazine de tip consignație și în care lucrau doar membrii familiei), cât și carul mare, cel din zilele noastre.

Cu 16 magazine active (începând cu Oravița și terminând cu Berzasca), aproape 150 de angajați, IMPERIAL S.R.L. ar putea face un update proverbului românesc ce scoate în evidență perseverența omului truditor, varianta contemporană oferind semnătura: „Imperial Market – de la buturuga mică, până la carul mare!”.

Marea nebunie a omului de afaceri Dorin Crivacucea a venit în urmă cu șase ani, mai exact în anul 2013, când a luat naștere proiectul Imperial Market SRL. Având un magazin micuț în centrul orașului de la malul Dunării (10-12 angajați), lui Crivacucea i-a surâs ideea extinderii, ideea unui spațiu mai mare, pe modelul lanțurilor de magazine din capitala Banatului (Timișoara). În perioada aceea, nimeni nu-i dădea vreo șansă de reușită, mai ales că antreprenorului i-a trecut prin cap să nu construiască în altă parte decât lângă un alt magazin de acest gen, mai exact o multinațională. Cu toate acestea, exista ceva în interiorul românului care-i dădea sorți de izbândă: „Eram mic, eram la-nceput de drum și știam că asta este șansa mea! Eu cred în ea și sigur va merge”, explică, plin de entuziasm, Crivacucea.

Ideea unui magazin spațios a ajuns la materializare! După șase ani de activitate, marketul de pe strada Nicolae Titulescu se poate mândri cu o gamă variată de produse pe care le pune la dispoziția clienților săi în fiecare zi: de la produse alimentare, la produse de îngrijire personală și până la produse de întreținere a curățeniei propriului cămin.

Concurența puternică a celorlalte magazine prezente pe piața din Moldova Nouă nu l-a speriat pe Dorin Crivacucea și asta datorită a trei motive mari și late:

– gama diversificată de produse (omul are de unde alege atât produsul, cât și prețul care-i convine);
– spațiul (un magazin bine puse la punct, în care fiecare produs e destul de vizibil, la locul lui etc);
– primatul produselor românești.

În susținerea ideii de a pune pe raft produse românești, Crivacucea își motivează alegerea: „Suntem puțini și suntem naționaliști! Vrem să cumpărăm produsele noastre, nu vrem să mâncăm tot ce este adus din afară! Într-adevăr, unele produse aduse din străinătate sunt mai bune, altele mai puțin. Dar, chiar și așa, majoritatea lor nu au calitatea produselor noastre”.

O altă dovadă a faptului că originalitatea face diferența pe piață și susține ideea de extindere este magazinul pe care familia Crivacucea a hotărât să-l deschidă, în 2014, la Oravița! În urma rezultatelor obținute, Dorin Crivacucea a prins avânt și are de gând să mizeze, și pe viitor, pe ideea de expansiune și de tatonare a altor zone.

Întrebat care ar fi cheia/cheile succesului în domeniul alimentar, Crivacucea punctează aici două lucruri esențiale: „În primul rând, curajul și în al doilea rând, apropierea de oameni, de angajați! Avem oameni care lucrează de douăzeci și ceva de ani la noi! Fără oameni, nu putem face nimic! Eu, unul, nu am cum să fiu în toate spațiile, în toate locurile odată! Orice firmă puternică are personalul auxiliar puternic! Oamenii ne-au ajutat și am ajuns unde am ajuns. Am fost și noi la locul și momentul potrivit! Am avut curaj!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/