Impact, șansa pentru a visa o lume mai bună!

Consilierii din Caransebeș au aprobat solicitarea Clubului Impact de dare în folosință a două săli ce vor fi amenajate de către membrii IMPACT. Tinerii au obținut finanțarea la un concurs de proiecte care a avut loc la Cluj-Napoca și la care tinerii din Caransebeș au ocupat locul I.

 

Spațiul de care vor beneficia gratuit tinerii se află situat pe strada Nicolae Corneanu nr. 12 și e format din două încăperi. Acestea vor fi amenajate și dotate în așa fel încât să-și poată desfășura activitățile tinerii IMPACT. Totodată, dintre cadrele didactice care fac parte din acest grup, Mihaela Pral a fost nominalizată în primii șapte selectați din țară la concursul național Voluntarul Anului.

Mihaela Pral este profesor învățător în cadrul Colegiului Național CD Loga Caransebeș și, totodată, lider de IMPACT al Clubului IMPACT Vox ce s-a înființat în luna noiembrie 2014. Mihaela se implică cu drag în toate activitățile pe care le desfășoară în cadrul clubului pe care îl coordonează. Încă de când s-a înființat clubul, i-a susținut și împuternicit continuu pe tineri pentru ca aceștia să-și dezvolte abilități și competențe foarte utile în viață și, de asemenea, i-a făcut pe aceștia conștienți că orice implicare în comunitate contează. Mihaela cunoaște foarte bine nevoile de învățare și de dezvoltare ale tinerilor, iar prin intermediul clubului IMPACT ea își dorește să răspundă acelor nevoi și să vina în rezolvarea lor.

„Mihaela este un lider extraordinar! Se implică foarte mult în activitățile de la clubul IMPACT, încercând să-i împuternicească pe copii tot mai mult și să le dea curajul de a visa la o lume mai bună, la o comunitate cu cetățeni responsabili și activi. Este un model de profesor, lider, voluntar, om! Nu foarte multe persoane își dedică din timpul lor liber pentru a face voluntariat, nu foarte multor persoane le pasă de educația copiilor de după școală. Mihaela se numără printre acele puține persoane care își doresc să facă mai mult, să ofere mai mult, să aibă o mai mare încredere în tineri și să le dea acestora sentimentul că a fi la școală și a face voluntariat sunt două lucruri minunate”, a precizat Cătălina Rențea, manager de proiect IMPACT, Fundația Noi Orizonturi.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/