Starea de hibernare în care se află acum economia autohtonă este aproape de final. Împreună cu Ziarul Financiar, marile branduri caută soluții de relansare pe piață.
Sute de companii care până în acest moment au avut lacătul pe ușă se dezmorțesc treptat și fac front comun în lupta împotriva crizei economice, generată de COVID 19. Ziarul Financiar a demarat un amplu proiect de videoconferințe prin intermediul cărora sunt prezentate atât problemele actuale din toate domeniile de activitate, cât și soluțiile care vin la pachet, cu ajutorul acestor acțiuni online. „Branduri românești pentru revenirea economiei” și „IMM-urile, în fața celei mai mari încercări din ultimele trei decenii” sunt alte două teme de videoconferință ce au fost programate pentru zilele de 28, respectiv 30 aprilie.
În parteneriat cu Raiffeisen Bank, evenimentul de marți, 28 aprilie, are ca obiectiv prezentarea soluțiilor pentru a investi în continuare în branduri, pentru a reporni economia și pentru a da încredere consumatorilor. Vor fi oferite răspunsuri la întrebări precum:
– Rolul brandurilor românești de acum înainte, în condițiile ruperii sau frânării lanțurilor internaționale de producție
– Cum se poate relansa economia pornind de la industriile care merg: producție alimentară și băuturi, construcții, energie, farma, IT?
– Cum s-au adaptat brandurile românești crizei: Ce s-a întâmplat în industria alimentară, cum au răspuns producătorii cererii în creștere?
– Rolul băncilor în noua situație. Ce linii de finanțare sunt necesare pentru a impulsiona activitățile care merg astăzi, ce soluții sunt pentru companiile care își diminuează activitatea?
La doar două zile diferență este programată și cea de-a doua întâlnire online, ce are ca temă: „IMM-urile, în fața celei mai mari încercări din ultimele trei decenii”. Specialiștii din domeniul resurselor umane vor dezbate subiecte de discuție actualizate, pornind de la contextul pieței în timp de criză.
– Cum menținem în viață IMM-urile în perioada crizei cauzate de Coronavirus?
– Sunt bune măsurile anunțate de Guvern pentru susținerea IMM-urilor în această perioadă? Ce alte măsuri ar mai trebui să fie luate pentru ca micile afaceri să nu cadă pradă crizei?
– Se poate transforma programul Start-Up Nation în unul de finanțare a IMM-urilor cu probleme?
– Ce au învățat afacerile după criza din 2009 și ce pot aplica astăzi pentru a se menține pe linia de plutire?
– Investițiile în online – o soluție pentru supraviețuire?
Ambele videoconferințe pot fi vizualizate cu începere de la ora 10, pe site-ul www.zf.ro și pe Facebook, la
adresa: https://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR.