UPDATE. Imagini greu de digerat la Reșița! Patul femeii ținută moartă în casă de fiul său, aruncat la ghena de lângă bloc?

Un gest aparent nevinovat a creat revoltă, în această după-amiază, pe o stradă din Reșița. O canapea și salteaua aferentă zăceau lângă ghena de gunoi, la doar câțiva metri de bloc. Până aici, nimic ieșit din comun. Doar că una dintre locatare spune că este vorba tocmai de patul în care a zăcut un cadavru câteva luni bune, până să fie descoperit!

În urmă cu o săptămână, pe Strada Ateneului din Reșița criminaliștii descopereau un cadavru ținut într-un apartament câteva luni! Dispariția femeii de peste 80 de ani a fost semnalată de vecini, ei fiind cei care au alertat Poliția. Bătrâna locuia cu fiul său care însă ar suferi de tulburări psihice, motiv pentru care nu a anunțat decesul mamei sale.

Cert este că apartamentul în cauză necesita o igienizare serioasă. Așa că asociația de proprietari și Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița au decis să se apuce de treabă. Zis și făcut! Numai că gestul de astăzi nu a fost pe placul tuturor. Una dintre locatarele blocului, al cărei geam se află chiar în zona ghenelor, a reclamat faptul că patul pe care ar fi zăcut femeia de la momentul morții până la descoperirea sa a fost aruncat la fel ca orice gunoi, fiind un focar de infecție. Reșițeanca a apelat imediat la Poliția Locală.

„Atunci când s-a scos mizeria din casa cetățeanului respectiv li s-a recomandat celor de la asociația de proprietari să folosească ziua de joi când este zi stabilită pentru ridicarea mobilierului. Oamenii s-au conformat. Eu o înțeleg și pe doamna care a făcut reclamația. Nu sunt multe elemente de mobilier, dar eu personal i-am sunat pe cei de la Brantner (n.r. societatea care colectează gunoiul) să meargă mai repede și să nu mai stea acele elemente acolo”, ne-a declarat Alexandru Ciati, directorul Direcției Poliția Locală Reșița.

Până la ora difuzării articolului, mobilierul respectiv nu a fost încă ridicat.

UPDATE, vineri, ora 9.00

Gunoaiele depozitate lângă tomberoane au fost adunate în această dimineață de o echipă Brantner, iar locul a fost salubrizat, ne-a transmis Alexandru Ciati, directorul Direcției Poliția Locală Reșița.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/