Imagini aeriene cu șantierul de pe Calea Bogdăneștilor, aflată în modernizare

bogdanestilor

Primarul Timișoarei a făcut public un filmuleț realizat din aer în care se poate vedea șantierul de pe Calea Bogdăneștilor, care se află în modernizare. La finalul lucrărilor, linia de tramvai va fi înierbată și vor fi realizate piste de biciclete sigure.

Imagini inedite au fost făcute publice de Dominic Fritz, primarul Timișoarei, realizate din aer, deasupra șantierului de pe Calea Bogdăneștilor.

Șantierul de pe Calea Bogdăneștilor este cel mai mare proiect de infrastructură pe care îl avem în execuție în acest moment, cu reabilitarea drumului și modernizarea liniei de tramvai pe traseul 5, pe o distanță de peste 2 km. Lucrările au început anul acesta, în luna martie. Am cerut îmbunătățirea proiectului inițial, astfel încât la final vom avea 2,85 km de piste moderne și sigure, de 1,5m lățime și trotuare cu lățimea corespunzătoare de 2m. Am salvat copacii cu valoare dendrologică, pe care, cu sprijinul Direcției de Mediu și al SDM, i-am transplantat. În locul celor care nu au putut fi salvați, vom planta 336 de arbori tineri, nu puieți. Modernizarea liniei de tramvai va duce la creșterea vitezei medii de circulație a tramvaielor. Adică, întreaga zonă va deveni la finalizarea lucrărilor un culoar de mobilitate, cu alternative reale pentru toți participanții la trafic: pietoni, bicicliști, utilizatori ai transportului public și șoferi”, a detaliat Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Timișoarei a precizat că stadiul lucrărilor poate fi văzut în filmarea din aer făcută publică. Astfel, în ultimele două luni s-a lucrat la partea de rețele subterane (gaz, apă, canal, termoficare), iar lucrările vor continua și în luna noiembrie. Pe partea dreaptă, cum te deplasezi dinspre centru spre capăt de Ronaț, racordurile au fost finalizate. Pe partea stângă, racordul la termoficare este finalizat, la fel și cel la gaze, iar canalizarea este în proporție de 50% racordată la canalul colector.

La finalul lucrărilor, Calea Bogdăneștilor va fi reabilitată pe o lungime de 2,25 km, vor fi realizați 10.000 mp de spațiu verde, inclusiv linii înierbate, linia de tramvai va fi dublă, carosabilul va avea două benzi pe sens, cu piste de biciclete și trotuare moderne, iar bucla va fi reabilitată. Proiectul este finanțat cu bani europeni, prin Axa de finanțare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/