Imagine dezolantă la Rudăria: unicul complex mulinologic din Europa este la pământ!

Ploile de săptămâna trecută au afectat grav morile de la Rudăria, iar autoritățile locale explică faptul că, într-o primă etapă, au evaluat pagubele la 300.000 de lei.

Pe lângă faptul că în loc de frumusețe și tradiție complexul mulinologic inspiră doar tristețe, oamenii sunt disperați pentru faptul că din morile respective își câștigă existența. Astfel că locuitorii nu pot aștepta după bani de la centru pentru reparații, ci s-au apucat de lucrări cu târnăcopul. În momentul de față, 3 mori au fost repornite, iar în aceste zile este posibil să repornească și Moara de la Tunel, după estimările oficialilor Primăriei Eftimie Murgu.

„Nu am utilaje să intervin. Săptămâna asta am curățat, am desfundat, dar la restul morilor sunt rupte erugile, plus că la cele de pe vale sunt rupte barajele. Este enorm de mult de lucru. Mai avem moara de la Tunel, la care sper să îi dăm drumul în 2 săptămâni, doar că și acolo e rupt barajul. Nu am lemn, nimeni nu îmi oferă sprijinul. Vă dați seama, oamenii lucrează ca voluntari, câte 30 la o moară, și dau cu târnăcopul, a declarat Ilie Imbrescu, primarul comunei Eftimie Murgu pentru www.expressdebanat.ro.

Într-o primă etapă, oficialii au estimat pagubele la 300.000 de lei. „Morile sunt vitale pentru locuitori, pentru că din ele își câștigă și existența. Nu au bani să dea pe făină și nici pe furajele pentru animale, a adăugat edilul-șef.

[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157647249845167″]

Autoritățile evaluează

Oficialii de pe Instituția Prefectului așteaptă să fie inventariate pagubele. „Se evaluează acolo, comisiile sunt pe teren. Atunci când evaluarea este completă și complexă va fi trimisă Guvernului pentru finanțare, a spus Silviu Hurduzeu, prefectul județului Caraș-Severin.

Nici parlamentarii de Caraș-Severin nu dorm. Deputatul PDL Valeria Schelean a avut o interpelare în Parlamentul României, prin care a cerut luarea de urgență a unor măsuri pentru morile de la Rudăria.

„Țin să vă solicit să puneţi această problemă în discuţia următoarei şedinţe de Guvern şi să analizaţi oportunitatea ca această bijuterie înscrisă în patrimoniul UNESCO să primească ajutor fie din partea Ministerului Culturii, fie chiar din Fondul de Rezervă, întrucât situaţia este cât se poate de gravă. De asemenea, vă solicit ca după analizarea acestei probleme să-mi comunicaţi planul de acţiuni pe care Guvernul pe care îl conduceţi are de gând să-l implementeze pentru salvarea acestui patrimoniu naţional de importanţă deosebită, a spus parlamentarul ACL.

CITEȘTE ȘI: GALERIE FOTO: Cel mai mare complex mulinologic din Europa, grav afectat de ploi. Vezi ce-a mai rămas din mori!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/