Președintele interimar al României a fost prezent sâmbătă, la Timișoara, într-o vizită care nu a fost anunțată oficial sau trecută pe agenda publică.
Prezența fostului președinte PNL, actual președinte interimar al României, a fost semnalată de Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș și rectorul Universității de Vest, printr-o postare publicată după ora 14, pe Facebook.
Bolojan a vizitat, potrivit postării respective, Institutul de Cercetări Avansate de Mediu și „amplasamentul investiției în capacități integrate de cazare, realizată pentru UVT prin CNI, respectiv cel mai mare cămin studențesc aflat în construcție în România, cu 902 locuri de cazare, care anul acesta va fi finalizată”.
Marilen Pirtea și Mădălin Bunoiu, rectorul și prorectorul UVT, liderii PNL Timiș, respectiv Timișoara, alături de Ilie Bolojan
Președintele interimar al României a vizitat și alte laboratoare și amfiteatre ale UVT și i s-au prezentat „dotările speciale pe care universitatea le-a integrat pentru pregătirea echipelor de robotică pe care le susține”.
Bolojan a fost însoțit mai apoi de liberali la Bookfest.