FOTO: Îi acuză pe jandarmi că l-au bătut fără milă. Nu mai vede cu un ochi!

Un tânăr din localitatea Văliug îi reclamă pe oamenii legii pentru faptul că l-au snopit în bătaie. Deși de la UPU tânărul a fost trimis acasă în cursul nopții trecute, astăzi s-a reîntors la spital, întrucât acuză dureri de cap.

Implicați în tot scandalul sunt doi tineri din localitatea Văliug. Unul dintre aceștia, Iosif Munteanu, a încercat să își aniverseze ziua de naștere, dar într-un mod gălăgios. Prin urmare, patronul localului în care se aflau a sunat la 112. În urma apelului, dat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, patrula Postului Montan de Jandarmi s-a deplasat la fața locului. Cei doi părăsiseră birtul, dar au fost identificați de oamenii legii într-un alt local.

,,Am fost un pic în stare de ebrietate, cineva a făcut reclamație că în altă parte am făcut scandal, am fost cu cumnatul. El un pic s-a certat cu patronul de acolo, iar apoi ne-am mutat în partea astalaltă și cred că pe mine m-au confundat. M-au luat direct de pe scaun să îmi pună cătușele, m-au trântit pe jos de m-au lovit. Apoi mi-au pus cătușele la mâini și m-au luat și m-au dus la secție. Acolo, am început eu să fac scandal, uite, omule, ce mi-ai făcut! De ce? Am fost nevinovat că a fost ziua mea. El, ce? Nimic! Să ne bată și pe acolo (…) I-am și înjurat pe jandarmi, dar după ce m-au bătut, a spus Iosif Muntean, care se consideră victima forțelor de ordine. Spune că acum nu mai vede cu un ochi și îl doare capul. Tocmai de aceea s-a reîntors la spital pentru investigații suplimentare, însoțit de câțiva membri ai familiei sale.

Oamenii admit și faptul că tinerii n-au vrut să se legitimeze, dar susțin că acesta n-ar fi fost un motiv să îi bată atât de rău. ,,Sunt fratele lui cel mai mare. Aseară am ajuns din Germania și m-am dus direct la el la spital. Mi-a povestit că l-au bătut jandarmii, că l-au trântit pe jos, că i-au pus cătușe, dar de ce? Ce a făcut?! E criminal?! Nu se poate așa ceva! Să îi pună cătușele pe mâini și să îl trântească de să-l nenorocească. Nu știu ce să spun despre legitimare, dar la felul în care arată nu se poate așa ceva. De ce să arate în halul acesta?! Aplici legea, dar nu se bate, nu se trântește, nu se pun cătușele în halul acesta. Nu e criminal și nu a omorât pe nimeni! Să facă treaba cum trebuie făcută, nu în halul acesta. Bătaie de joc!, a spus Ionel Munteanu, fratele tânărului care a intrat în conflict cu jandarmii.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649453219228″]

Ce spun jandarmii?

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Marius Săndulescu, spune că forțele de ordine au fost solicitate să intervină prin apelul la numărul unic de urgență 112.

,,Pe noi ne-a sunat, prin 112, o persoană de la un bar din Văliug, că două persoane tulbură liniștea și ordinea publică și aduc injurii ospătarului, pe motiv că n-a mai vrut să îi servească. Ajunși la fața locului, jandarmii au luat declarații de la reclamant, dar cele două persoane nu se mai aflau în acel moment în local. Aceștia au fost identificați de patrula de jandarmi într-un alt local din Văliug. Au refuzat să prezinte actele de identitate jandarmilor, unul dintre ei devenind recalcitrant și aducând injurii jandarmilor, moment în care s-a trecut la imobilizarea acestuia prin încătușare, ambii fiind ulterior conduși la Postul de Jandarmi Montan Crivaia. Aceștia au refuzat să coopereze cu jandarmii, motiv pentru care au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei și respectiv 200 de lei. La plecarea din sediul postului de jandarmi, conform actelor încheiate de reprezentanții jandarmeriei, aceștia aveau o vânătaie la cot și cu o umflătură la cap. Nu prezentau alte simptome. Mai departe nu știm ce s-a întâmplat, dar este posibil chiar să se fi bătut în altă parte, a declarat Marius Săndulescu pentru www.expressdebanat.ro.

Comments

  1. slim says:

    Parcă a ieşit din evul mediu ăsta cu ochiul umflat.Cred că atât de beţi au fost încât nici nu mai ştiu cine i-a lovit.

  2. Poldy Bloom says:

    Hehehe

  3. eu says:

    Saracii astia “batuti nevinovati”, nu vezi unul sa aiba o fata de om normal. Cum se mai nimereste mereu ca pe ei sa-i bata politia sau jandarmii 🙂

  4. Anonim says:

    Domnul venit din Germania,are curaj sa se imbete,sa faca scandal in Germania si sa refuze sa se legitimeze la organul de politie?

  5. anonim says:

    Parca sunt de la “alcoolicii anonimi”, toti trei ! :))))

  6. Roxana says:

    Vorbiti numai tampenii si judecati oamenii fara sa ii cunoasteti! Asta da dovada ca voi sunteti niste oameni de nimic. Ii cunosc foarte bine pe toti 3, am copilarit impreuna, si sunt niste baieti muncitori care n-au provocat niciodata probleme. Indiferent ca esti in stare de ebrietate sau nu, oamenii legii nu au dreptul sa faca abuz de putere!

  7. Ionut says:

    Doamna Roxana, eu cred ca dumneavoastra nu stiti ce vorbiti. Cum puteti sa luati apararea unui individ care declara ca ” am fost un pic în stare de ebrietate; am făcut scandal; m-au dus la secție, acolo am început eu să fac scandal; I-am și înjurat pe jandarmi”? Dumneavoastra considerati ca acest alcoolic, agresiv e mai presus de lege? Mi se pare cat se poate de corect modul in care au actionat oamenii legii. Uitati- va la expresia lui, pare ca e un ” mielusel nevinovat”, dar in ziua respectiva a fost viteaz. Chiar si oamenii din sat il cunosc ca fiind nelinistit. Consider ca prin acest caz se arata ca in tara noastra infractorii pot trece peste lege.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/