Iese puroiul! Staționarul 3 a funcționat ilegal, nicio consultație în 2 luni în cabinetele de urologie și chirurgie!

gheorghe beg
untitled design set 970x90 px

Managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Reșița a informat Consiliul de Administrație că în luna septembrie va fi în imposibilitatea de a vira salariile angajaților!

Într-o lungă listă de nereguli pe care le-a depistat după o primă radiografie făcută spitalului, nereguli care au generat parte din gaura financiară, Cosmin Librimir prezintă mai întâi faptul că nu a existat „nicio tentativă de a recupera datoriile UPU-SMURD pentru analizele de laborator și imagistică”. Dar amintește și de problema farmaciștilor spitalului: „Nu s-a finalizat examenul de farmacist-șef/farmacist la Staționarul 1 și Staționarul 3, care a funcționat ilegal pe o autorizație din 2007-2008, dar acolo s-au rulat cele mai scumpe medicamente anti-Covid”.

O altă problemă majoră identificată de managerul Librimir e legată de ambulatoriu, de faptul că toți medicii angajați ai spitalului au obligația de a face consultații în cabinetele de specialitate integrate din ambulatoriul spitalului. „Analizând situația consultațiilor din ambulatoriul integrat, în perioada mai – iunie 2022, se constată că numărul consultațiilor în cabinetul de urologie și cabinetul de chirurgie al ambulatoriului integrat este 0, cu mențiunea că atât Secția de Urologie, cât și Secția de Chirurgie generală sunt coordonate de către dr. Beg Gheorghe (foto), prin delegare de atribuții. Internarea în secțiile de Chirurgie și Urologie se efectuează doar prin UPU, șuntând ambulatoriul, care nu există, continuând să priveze Spitalul Județean de Urgență Reșița de obținerea de fonduri la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.”, a semnalat Librimir.

publicitate ziar expresb 1000x100

Și ar mai fi destule altele. Tot managerul interimar a descoperit că în spital se face sterilizare la negru. Pentru firme private!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/