„Identitatea culturală în anul Centenarului ‒ trecut și prezent“, la Băile Herculane

Colocviile Internaționale ale revistei Nedeia  – Banatul Viu s-au desfășurat în aceste zile la Hotelul Golden Spirit din Băile Herculane. Au participat reprezentanți de instituții și oameni de cultură din țară și străinătate.

Acțiunea a fost organizată de către Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS), în parteneriat cu Centrul Cultural „Nichita Stănescu“ Drobeta Turnu Severin din județul Mehedinți. La deschiderea evenimentului au luat parte prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Ioan Benga, managerul Centrului Cultural „Nichita Stănescu“ Drobeta Turnu Severin, Emilia Mihăilescu, directorul General al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial Chișinău din Republica Moldova, Diana Dicusari, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Amelia Etegan, redactorul-sef al revistei Nedeia, Angelica Herac, și referent de specialitate CJCPCT CS și redactorul revistei Nedeia, Adela Lungu-Schindler, Colegiul Național „Mircea Eliade“ Reșița.

Moderatorul acțiunii a fost dr. Dacian Rancu de la Muzeul Banatului Montan Reșița, iar la finalul comunicărilor susținute personalitățile culturale prezente au propus multiple parteneriate între instituțiile participante.

Tema din acest an a fost legată de Centenarul Marii Uniri – „Identitatea culturală în anul Centenarului‒ trecut și prezent“. S-au înscris la cuvânt Lia Lungu – jurnalistă, stabilită în SUA ‒ Cântec și descântec de noroc la intrarea în Lume; prof. Cornel Boteanu ‒ Nil Dorobanțu, „Călugărul desculț”, din satul Crainici, comuna Bala; asist. univ. dr. Eliana Alina Popeți (Univ. de Vest Timișoara) ‒ „Colecțiile private identificate în proiectul HerA“, dr. Diana Mihuț (Univ. de Vest Timișoara) ‒ „Colecțiile private identificate în proiectul HerA. O formă de prezentare“; drd. Mădălina Iacob (Univ. de Vest Timișoara) ‒ „Muzeul de nișă. Între memoria locală și cea națională“; Florentina Pleniceanu – Muzeul Porților de Fier, Drobeta Turnu Severin, Mehedinți ‒ „Satul tradițional – o licență poetică azi”; Mihaela Popescu, Bruxelles, Belgia – Asociația Agora for Life ‒ ”Moștenirea românească culturală în Belgia”; Pr. Florin Olteanu –  Centrul de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria ‒ „Reprezentanți ai comunităților române din Ungaria participanți la făurirea Marii Uniri de la 1918”; Constanța Marcu ‒ „Un bulgăre de pământ la zidirea Unirii celei Mari ” și   dr. Dumitru Jompan – Aurelia Jompan: „Rolul rapsodului popular ”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/