Icoana Sfântă de pe Muntele Athos a ajuns la Moldova Nouă, în prezența Episcopului de Caransebeș!

Zilele Orașului au fost precedate în Clisura Dunării de o procesiune la care au luat parte mii de credincioși din toată zona.

În ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului a fost adusă în oraşul Moldova Nouă icoana Maicii Domnului, copie fidelă a icoanei făcătoare minuni „Axion Estin” de la biserica Protaton din Kareia, de pe Sfântul Munte Athos. Icoana a fost întâmpinată la orele dimineţii de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de un numeros sobor de preoţi din Clisura Dunării, precum şi de autorităţile locale şi un număr însemnat de credincioşi, la intrarea în oraşul dunărean.

După momentul întâmpinării, icoana a fost purtată în procesiune pe străzile oraşului până la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, unde pe esplanada bisericii aflate în construcţie s-a săvârşit Acatistul Maicii Domnului. La final, toţi cei prezenţi s-au închinat icoanei şi au primit iconiţe cu Maica Domnului şi pliante cu viaţa şi martiriul Sfinţilor Brâncoveni.

ps procesiune icoana moldova noua

„Evenimentul petrecut la Moldova Nouă este fără precedent deoarece este pentru prima dată când este adusă din Sfântul Munte Athos o icoană copie fidelă a icoanei făcătoare de minuni Axion Estin, care să rămână pentru totdeauna aici. Această procesiune și sfânta slujbă, pe care le-am săvârșit împreună, sunt dătătoare de binecuvântare și de speranță, iar cinstirea unei icoane și mai ales cinstirea icoanei Maicii Domnului este un imbold pentru noi de a ne spori dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru. Ne rugăm ca Maica Domnului să fie de astăzi înainte și mai mult împreună-rugătoare pentru și cu noi și împreună-lucrătoare cu noi”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian în cuvântul adresat credincioșilor.

Icoana Maicii Domnului a fost pictată în Sfântul Munte Athos şi a fost adusă de o delegaţie de clerici şi credincioşi din Clisura Dunării şi va fi depusă în demisolul bisericii aflate în construcţie cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Administrația locală de la Moldova Nouă s-a declarat încântată de amploarea evenimentului. ,,Este deosebit ceea ce s-a întâmplat în orașul nostru. Prezența PSS Lucian a fost un lucru deosebit. Vom avea grijă ca, în măsura fondurilor de care dispunem, să finalizăm și construirea bisericii în care a fost depusă icoana”, a spus Matei Lupu, primarul din Moldova Nouă.

ps procesiune icoana moldova noua

Construcţia bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a început în anul 2001 în stil bizantin într-un cartier nou de blocuri din oraşul de pe Dunăre. Actualmente slujbele se oficiază la demisolul bisericii unde este amenajat un paraclis.

FOTO: Episcopia Caransebesului

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/