Iarna atacă în forță! Iubitorii sporturilor de iarnă se reîntâlnesc pe Muntele Semenic și Muntele Mic pentru a profita de ultimele șanse

Spre dezamăgirea multora dintre noi și în ciuda datei din calendar, iarna își revendică ultimele drepturi. Aflat sub incidența codurilor de ninsori abundente, județul Caraș-Severin a îmbrăcat, poate pentru ultima dată, hainele reci și albe ale iernii. 

Cei mai fericiți de această situație sunt copiii, cei care abia așteaptă bulgăreala și întrecerile cu săniuța, dar și operatorii de turism, bucuroși că pensiunile montane se vor umple din nou în acest sfârșit de săptămână. Atât Muntele Semenic, cât și Muntele Mic își așteaptă turiștii să se bucure de ultimii fulgi de nea și de ultimele competiții sportive ce vor fi organizate în aceste zile.

Sâmbătă și duminică pe Muntele Mic va avea loc Cupa „Cerbul Muntele Mic Superski”, ajunsă la cea de-a 12-a ediție și care presupune întreceri la schi și snowboard. Sunt așteptați la înscrieri concurenți de toate vârstele, care vor fi împărțiți pe cele 6 categorii: până la 8 ani, 8-11 ani, 11-14 ani, 14-18 ani, 18-45 ani, dar și cei cu vârste de peste 45 de ani.

Organizatorii, Asociația Muntele Mic Superski, Asociaţia Salvamont Caransebeş, împreună cu Cabana Cerbul și Primăria Turnu Ruieni, promit participanților numeroase premii, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, vreme bună și distracție cât cuprinde.

Nici proprietarii pensiunilor de pe muntele Semenic nu se lasă mai prejos, făcând și aceștia apel la distracția pe schiuri și săniuțe. Administratorul Pensiunii Colț de Rai de pe Muntele Semenic, Remus Rof, ne-a declarat că pensiunea mai are doar câteva locuri de cazare disponibile pentru acest weekend și, chiar dacă nu au organizat nicio competiție sportivă, turiștii sunt invitați să se bucure de peisajul frumos, aerul curat și de zăpada, care a depășit 60 de cm.

Pensiunea Colț de Rai, ultima deschisă de pe Muntele Semenic, este locul în care rusticul și medievalul se îmbină perfect cu peisajul impresionant al muntelui, iar turiștii se pot bucura de servicii de cea mai bună calitate. Cu o capacitate de cazare de 20 de camere, cu băi proprii, complexul pune la dispoziția clienților activități variate de petrecere a timpului liber, precum traseele montane sau plimbări cu ATV-ul și snow-mobilul. Informații suplimentare și rezervări, la numărul de telefon 0744 294 296.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/