Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, susține că Programul Național „Anghel Saligny” este esențial pentru dezvoltarea comunităților locale și speră ca viitorul Guvern să nu reducă finanțările alocate investițiilor derulate prin acest program.
Hurduzeu afirmă că multe dintre proiectele de infrastructură din Caraș-Severin nu ar putea fi realizate fără sprijin guvernamental, în special în mediul rural, unde costurile pentru lucrări de apă, canalizare sau modernizarea drumurilor sunt mult prea mari pentru bugetele locale.
„Sper ca noul Guvern să nu mai taie din banii prevăzuți pentru Programul «Anghel Saligny», pentru că, dincolo de utilitatea acestui program și de lucrările care se vor face, fie că vorbim de drumuri, fie că vorbim de lucrări de apă și canal, sunt investiții de care beneficiază cărășenii și sunt lucrări care altfel nu ar putea fi făcute sau susținute de administrațiile locale, în special de cele din mediul rural, pentru că vorbim despre sume mari. Mari chiar și pentru Consiliul Județean”, a declarat Hurduzeu.
Potrivit acestuia, investițiile finanțate prin Programul „Anghel Saligny” au un impact important nu doar asupra modernizării infrastructurii, ci și asupra economiei locale, prin activitatea firmelor implicate în execuția lucrărilor.
„Dincolo de acest aspect, sunt bani care intră în economie și sunt firme care lucrează și care altfel pot să-și desfășoare activitatea, să-și plătească impozitele la stat, să dea salarii oamenilor. E un mod simplist de a vedea lucrurile”, a subliniat Hurduzeu.
Pe de altă parte, președintele CJ consideră că programele naționale trebuie să aibă continuitate, indiferent de numele acestora: „Îmi doresc, și aici vorbesc și în numele colegilor primari, ca acest Program «Anghel Saligny» să se desfășoare în continuare, iar atunci când se va încheia, așa cum a fost și cu PNDL 1 și 2, să existe un altul similar, pentru că este nevoie de bani și pentru drumurile județene, și pentru drumurile comunale, dar și pentru alte lucrări ale administrațiilor locale”.
Declarațiile lui Hurduzeu vin în contextul în care Consiliul Județean Caraș-Severin derulează prin Programul „Anghel Saligny” trei proiecte importante de modernizare a infrastructurii rutiere: DJ 573A Vrani – Vărădia – Berliște – Nicolinț, DJ 683 Zăvoi – Poiana Mărului și DJ 571C Ciclova Română – Socolari – Potoc.
Șeful CJ a atras atenția zilele trecute că valoarea reală a investițiilor este mult mai mare decât estimările inițiale, iar noile condiții impuse de Guvern obligă administrația județeană să asigure și o cofinanțare de 20% pentru implementarea fiecărui proiect. CITEȘTE ȘI: Reabilitarea drumurilor din Caraș-Severin, mai scumpă decât estimările inițiale. CJ caută soluții!