Liberalul Romeo Dunca îi ceartă pe parlamentarii PSD de Caraș-Severin pentru amendamentele depuse la proiectul de buget prin care solicitaseră fonduri pentru mai multe investiții în localitățile județului.
Deputații Silviu Hurduzeu și Marius Damian, precum și senatorul Ion Mocioalcă, au prezentat în spațiul public mai multe investiții pentru care au solicitat finanțare de la Guvern, sens în care au depus mai multe amendamente la proiectul de buget pe 2021. Majoritatea parlamentară le-a respins pe toate. Romeo Dunca spune că totul a fost de fapt o încercare de a puncta în fața electoratului, deoarece cei trei parlamentari au știut că bugetul nu permite adoptarea vreunui amendament. Sau cel puțin ar fi trebuit să știe.
„Credeți că PSD nu știa că nu sunt bani pentru ele?! Ei știau foarte bine că sunt șanse zero să se primească astfel de sume. De unde?! Din ce venituri?! La drumuri am primit 8 milioane de lei. E mai puțin ca anul trecut, dar și veniturile sunt mai mici. Nevoile sunt mai mari în toată țara, ce să facă guvernul?! Să ne dea nouă mai mult și să plângă ăia de la Cluj?! Oricum, de la Cluj, de la Timișoara se taie și pentru județele sărace care nu au produs venituri!”, a plâns de milă Dunca Guvernului Cîțu, care se laudă toată ziua cu creștere economică și bunăstare adusă în casele românilor.