Hoții de mașini de lux, plasați în arest la domiciliu

Gruparea despre care procurorii DIICOT susțin că ar fi fost condusă de Pauru, adică de Ovidiu Seghedi, a fost plasată în arest la domiciliu după ce Tribunalul Caraș-Severin a respins propunerea DIICOT de prelungire a arestării preventive. Ieri s-a pronunţat şi Curtea de Apel Timişoara.

Deși DIICOT a propus prelungirea stării de arest preventiv a lui Lucian Nicorescu, Tribunalul Caraș-Severin a constatat că cererea este rămasă fără obiect, fiindcă Nicorescu nu mai era în arest preventiv după ce Curtea de Apel Timișoara a dispus arestarea la domiciliu a acestuia. Se pare că fiica lui Nicorescu ar fi avut probleme de sănătate după ce ambulanțierul din Făget a fost arestat preventiv în acest dosar.

În consecință, Tribunalul Caraș-Severin a decis ca și ceilalți arestați din dosar (Ovidiu Seghedi, Flavius Țunea, Cristian Iambor și Cosmin Pantea) să fie și ei plasați tot în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

Ieri, Curtea de Apel Timișoara a respins contestațiile formulate de DIICOT și de Nicorescu contra acestei sentințe. Decizia Curții de Apel Timișoara se aplică de îndată, fiind definitivă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au făcut pe 15 mai 2017 un număr de 6 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Timișoara, Reșița și a județului Caraș-Severin. Aceștia aveau în vizor 7 suspecți, care și-ar fi făcut un scop din a fura mașini din Uniunea Europeană, în special din Italia. „Pentru a crea aparența de legalitate, membrii grupării achiziționau documente ale unor autovehicule accidentate, având aceeași marcă și aproximativ aceleași caracteristici cu autovehiculele furate. Ulterior, autovehiculelor furate le erau aplicate seriile de identificare prevăzute în actele respective, după care se efectua inspecția RAR, iar autoturismele erau apoi introduse în circuitul civil, fiind înmatriculate fie provizoriu pe diferite persoane, fie definitiv, în sensul că autovehiculul furat prelua locul autovehiculului accidentat, ale căror documente fuseseră folosite de membrii grupului. După înmatriculare, aceste autovehicule erau înstrăinate către diferiți cumpărători de bună credință care plăteau prețul de piață real al autoturismelor respective”, informează DIICOT. Cei cinci amintiți mai sus au fost reținuți și apoi arestați preventiv.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/