Oamenii legii le-au dat de urmă celor care toată vara au furat cabluri pentru a le duce la fier vechi. Polițiștii de la Ordine Publică, însă, au reușit să-i prindă pe hoți, printr-un flagrant organizat. În această situație este vorba despre două grupări infracționale care aveau aceeași ocupație.
Nopțile fierbinți de vară au fost numai bune pentru hoții de fier vechi, care au vrut să se îmbogățească prin vânzarea de cupru, la prețuri exorbitante. La lumina lunii, aceștia se urcau pe stâlpurile din Muncitoresc, mai ales, de unde tăiau cu tupeu cablul suspendat, pe care circula în urmă cu un an tramvaiul. Speculațiile că hoții ar fi angajații de la Prescom au fost epuizate, odată ce polițiștii au dat de urma hoților.
„Unul dintre grupuri a fost deja prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Resita, care a mers în instanță cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au decis că primul grup poate fi cercetat in stare libertate și membrilor acestora li s-a impus măsura de a nu părăsi localitatea pe o perioada de 30 de zile. Bineînțeles, în viitor cercetările continuă, pentru probarea întregii activități infracționale”, a precizat agentul șed de poliție Lucian Adrian Nica, de la Biroul de Investigații Criminale de la Poliția Municipiului Reșița.
Cele mai multe furturi au avut loc în Reșița la linia de tramvai dezafectată. Aceștia obișnuiau să taie cablul și să meargă cu el la firmele ce colectează fier vechi, de unde procurau sume importante de bani. „Cablurile respective conțin cupru, de fapt, sunt efectiv din cupru, vă dați seama că, o dată tăiate, sunt duse la centrele de comercializare de unde hoții luau sume consistente. Iata că ulciorul nu merge de multe ori la apă, au comis asemenea fapte o dată, de două, trei ori, dar colegii mei și-au făcut datoria și i-au prins”, a mai adăugat agentul șef de poliție Adrian Nica, din cadrul Biroului de Investigații Criminale. Cei mai mulți dintre infractori, au antecedente penale și provin din medii infracționale.
În perioada următoare va avea loc reconstituirea faptelor.