Doi hoți din Timișoara au fost reținuți de polițiști. Unul a fost prins în flagrant, altul la scurt timp după ce a comis fapta, deși purtase o mască pentru a-și ascunde fața.
Vineri, polițiștii au intrat în alertă după ce au fost anunțați că, în cursul nopții de 30 iunie spre 1 iulie, o persoană necunoscută, deghizată și mascată, a pătruns în sediul unei societăți comerciale de pe strada Calea Urseni și a sustras 60.000 de lei.
„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat în data de 01.07.2022, în jurul orei 17:00, în municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis IPJ Timiș.
Un alt bărbat a fost prins, sâmbătă, în timp ce fura 27 de paleți din lemn, depozitați în parcarea unei societăți de pe Calea Șagului. Ar fi creat un prejudiciu de peste 2.000 de lei.