Hoți de nimicuri! Ce mai fură lugojenii: nisip, flori, coșuri de gunoi…

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Furturile de plăcere sau micile găinării, pentru a avea „bani de o bere”, fac parte de mult din activitățile ilicite, practicate de o mica parte a lugojenilor.

Au existat, în decursul timpului, diverși mini-delicvenți, precum hoții de ventile, care provocau adevărate „tragedii” pentru cei care trebuiau să intre în schimbul de dimineață, până la hoții de blugi și pijamale de pe sârma din fața blocului.

Perioada postdecembristă, a adus cu sine diverse specializări făcute peste hotare, de „manglitorii” iuți de mână. Astfel că au apărut colecționarii de capace de canal, iubitorii de mânere de cavou, pasionații de semne de circulație, dar și răpitorii de animale și păsări. Aceștia din urmă, dacă nu sunt prinși în flagrant, sunt greu de dovedit, deoarece în majoritatea cazurilor „proba” furtului ajunge direct în farfurie. Cazanele de țuică, stâlpii și gardurile metalice, drujbele, circularele, aparatele de sudură, inclusiv lanțul de la fântână și gălețile de tablă sunt câteva din obiectele preferate de hoți, pentru valoarea lor comercială, dar pentru astea se face închisoare și nu toți suportă regimul de detenție.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Ne-am confruntat în decursul timpului cu diferite situații, pe care oamenii ni le sesizează drept furturi, cum ar fi dispariția unor flori sau lipsa câtorva găleți de nisip de la locul de joacă, dar acestea, potrivit legii, sunt catalogate drept distrugeri de pe domeniul public și în general se sancționează cu contravenții. De regulă, sesizările cu privire la furturile majore se fac la Poliția Națională, care la rândul lor încadrează fapta după prejudicial adus și cercetările ulterioare”, a precizat Florin Dumitru, șeful Poliției Locale Lugoj.

Mai în glumă, mai în serios, de departe cel mai răsunător caz cu „autori necunoscuți” a fost cel al toaletelor ecologice care au fost subtilizate de la locurile de picnic de către unii confrați, care nu au vrut să se întoarcă acasă de 1 Mai, chiar cu mâna goală…

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/