Horia-Roman Patapievici le-a vorbit studenților la Universitatea de Vest. Fostul șef al ICR, ironii subtile la adresa lui Petre Daea și Oana Bogdan

Omul de cultură Horia-Roman Patapievici le-a vorbit luni seara studenților, dar nu numai, în cadrul unei conferințe de la Universitatea de Vest, „Geniul Europei”. Fostul șef al ICR le-a explicat celor prezenți în ce constă identitatea europeană și de ce modernismul european a cucerit, cultural și civilizațional, toată planeta. Nu au lipsit nici ironiile subtile, presărate, „pe ici pe colo, în punctele esențiale”, cum ar spune Caragiale.

Tonul conferinței a fost, așa cum sugerează și numele, unul pro-european, dar nu în sensul de pro-Uniunea Europeană, ci referitor la valoarea civilizației europene, analizată într-un context global. „Europa este multiplu deformată, multiplu defăimătă și multiplu nesusținută”, a fost aserțiunea de la care a început scriitorul și fizicianul Patapievici.  Omul de cultură le-a spus celor prezenți să aibă mereu în minte Europa, atât ca subiect, cât și ca obiect. Patapievici a pus în contextul istoriei mondiale analiza civilizației europene, una care e beneficiat de resurse materiale, demografice sau militare inferioare unor civilizații precum cea arabă, otomană sau chineză, dar totuși, le-a depășit pe acestea, în diversele momente ale istoriei.

Europa a găsit mereu resurse să se reinventeze

Analiza comparativă cu civilizația chineză a continuat. Horia-Roman Patapievici a punctat că, după ce s-a dezvoltat senzațional, civilizația chineză a ajuns într-un moment de plafonare, după care, intrând în contact cu civilizația europeană, a mers descendent și a preluat multe aspecte ale culturii asimilate ca occidentale. Din punct de vedere istoric, Patapievici a punctat că lumea ar fi fost cu totul altă dacă chinezii descopereau Lumea Nouă înaintea europenilor, deoarece asiaticii au încercat să navigheze în descoperire oceanelor lumii cu o jumătate de veac înaintea lui Columb, dar au ajuns doar până în Madagascar.

În discursul său, Patapievici a precizat că Europa a avut până acum șase momente fundamentale, când civilizația a luat un trend ascendent, după faze de platou. Primul a fost momentul legat de civilizația greacă, al doilea, perioada de glorie a Imperiului Roman, urmată de supremația Imperiului Bizantin și perioada Evului Mediu Latin, care a început la încoronarea lui Carol cel Mare. Etapa a cincea înglobează Renașterea, Umanismul și Iluminismul, iar cea de-a șasea etapă e modernitatea. „Europa funcționează pe principiul continuității”, a precizat Patapievici.

Ironii la adresa discuțiilor din ultima vreme din spațiul public

Patapievici nu s-a putut abține nici de la ironii fine, care au smuls zâmbete printre cei din sală. Omul de cultură a ironizat atât ideile ministrului Agriculturii Petre Daea (PSD), dar și la adresa Oanei Bogdan, membră USR. Patapievici a punctat că lumea nu se poate dezvolta cu „intrumentele vânătorilor și culegătorilor”, cu revenirea la o viață neindustrializată. De asemenea, fostul șef al ICR a râs și de ideea exprimată de Oana Bogdan într-un comentariu pe Facebook, cum că viitorul va presupune înlocuirea proprietății private cu cea împărtășită.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/