Horia Brenciu vine la Zilele Reșiței

horia brenciu

Evenimentul va însemna un program variat cu numeroși artiști și genuri muzicale diverse.

Ediția de anul acesta se va desfășura pe platforma Câlnicel, mai exact pe porțiunea din Bd. Republicii cuprinsă între intersecția de la Kaufland și cea cu calea ferată. Adică o locație care a mai găzduit evenimentul și în urmă cu mai bine de zece ani. De ce s-a ales din nou această locație? „Anii trecuți am ținut festivalul Etnica la Secu pentru că orașul era spart. Acum unul-doi ani, în Govândari nu se putea ține nimic iar asta îngreuna și deplasarea către centrul orașului. Acum Govândariul e finalizat însă în centru sunt lucrări în derulare și nu e potrivit să aducem populația în zonă”, a explicat primarul Ioan Popa.

De aceea s-a decis ca perimetrul din zona Câlnicel să fie locul de desfășurare a evenimentului programat în perioada 28-30 iunie. Circulația în zonă va fi închisă și, pe scenă artiștii vor susține un program apreciat de Ioan Popa ca foarte bun. Pe lângă recitalul lui Horia Brenciu, reșițenii vor putea asista la un program de folclor care va include și un ansamblu din orașul Bălți, Republica Moldova, înfrățit cu Reșița.

Alte nume de pe afișul festivalului vor fi dezvăluite în perioada următoare. La fața locului sunt așteptați și comercianții de produse alimentare și nealimentare precum și prestatorii de activități recreative. Agenții economici care doresc să fie prezenți la eveniment pot găsi informații aici, data limită de înscriere fiind 17 iunie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/