Hora a făcut dubla şi la Rânca

Campionul en-titre la viteză în coastă a câştigat ambele etape ale Cupei Gorjului din nou, fără niciun fel de emoţii. Noul său coechipier, Ovidiu Zaberca, a terminat atât vineri, cât şi duminică, pe cinci la general.

Lucien Hora a obişnuit să scoată în urcările de antrenament timpi mai buni decât rivalii săi în manşele de concurs. Aşa s-a întâmplat şi în etapa a X-a a sezonului, la Rânca. La volanul monopostului Lola F 3000, reşiţeanul și-a corectat în manșa a doua a antrenamentelor timpul stabilit în etapa de vineri, iar în prima urcare de concurs a stabilit un nou timp de referinţă, asigurându-și totodată și o nouă victorie. L-au urmat, în ordine, Dumitrescu, Onoriu, Răduţ şi Zaberca, al doilea pilot ACM Sport.

La general, Lucien Hora își menține supremația, cu 140 de puncte, urmat de Lucian Răduţ (84p), Daniel Onoriu (62p) şi Paul Adronic (60p). “Următoarele două etape, XI – XII, sunt programate pentru 31 august şi 2 septembrie, ele urmând a se desfăşura pe traseul de la Câmpulung Muscel. De menţionat e faptul că vom avea un sezon prelungit, în acest an, etapele VII-VIII de la Sinaia, „suspendate” din cauza referendumului, fiind reprogramate pentru 26 şi 28 octombrie”, informează Walter Fleck, reprezentantul ACM Sport.

Un alt reşiţean, Mircea Pădurean, ocupă locul 6 în Clasamentul Grupei H (41p) si locul 15 (5p) în Clasamentul Open.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/