Holocaustul romilor – dezbaterea tinerilor la un seminar în Macedonia

Valorile europene ale drepturilor omului și nivelul de conștientizare cu privire la genocidul romilor, excluziune și antigipsism sunt puncte sensibile, atinse în cadrul unui seminar pe tema Holocaustului romilor.

Asociația Nevo Parudimos a fost prezentă săptămâna aceasta în Kratovo, Macedonia, la un seminar unde participanții au beneficiat de noi informații cu privire la tema dezbătută. S-au stabilit chiar și metode prin care cei prezenți pot transmite mai departe informațiile acumulate. În cadrul seminarului au avut loc mai multe sesiuni interactive de învățare și o vizită la muzeul Holocaustului din Skopje.

Această întâlnire a fost parte a proiectului European Remembrance and Solidarity  Our Right to Remember, finanțat de programul Europa pentru Cetățeni în care ASNP este parteneră. Scopul seminarului este aducerea împreună a tinerilor romi și non-romi, timp de 5 zile, în cadrul unui eveniment educațional și de comemorare. Acest proiect își dorește să crească nivelul de conștientizare cu privire la genocidul romilor, excluziune și antigipsism.

De asemenea, proiectul își dorește să stimuleze dezbaterea în rândul tinerilor romi și ne-romi participanți cu privire la viitorul Europei, la solidaritate și la valorile europene ale drepturilor omului.