„Herculane – arcade în timp” a ajuns la o nouă ediție

Finalul săptămânii readuce în prim-plan în stațiunea de Valea Cernei o manifestare tematică complexă, aflată anul acesta la cea de-a șasea ediție.

În perioada 22 – 23 iunie, Primăria Băile Herculane, Cenaclul Domogled, împreună cu Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România (ALZIAR), cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin și al Episcopiei Caransebeșului, organizează în salonul restaurantului Casino din Băile Herculane, inaugurat recent, cea de-a VI-a ediție a Simpozionului Internațional „Herculane – arcade în timp”.

Dedicat evocării evenimentelor importante care au avut loc de-a lungul istoriei bimilenare a stațiunii de pe Valea Cernei, simpozionul, inițiat în iunie 2017, se constituie într-o manifestare anuală complexă în cadrul căreia se desfășoară mai multe activități structurate pe secțiuni.

Ediția din acest an a simpozionului se va desfășura sub semnul aniversării a 1870 de ani de atestare epigrafică a stațiunii Băile Herculane.

Secțiunea de comunicări științifice a simpozionului, intitulată „Cultură și Istorie la Băile Herculane” va evoca evenimentele omagiate din istoria stațiunii Băile Herculane, prin prelegeri științifice grupate pe tematici:

– Herculane 1870 (153 d. Hr. – 2023);
– 90 de ani de la vizita regelui Carol al II-lea la Băile Herculane (1933);

Un moment special se va desfășura sub titulatura „Herculane pe aripi de vals” și va fi dedicat împlinirii a 120 de ani de la lansarea la Băile Herculane a valsului „Souvenir de Herkulesbad”, creație a compozitorului și dirijorului vienez Jakob Pazeller. Valsul „Souvenir de Herkulesbad” a fost declarat oficial imnul stațiunii de pe Cerna, în prezența lui Friedrich Pazeller, pianist și dirijor din Baden Baden, Germania, nepotul compozitorului Jakob Pazeller, în cadrul celei de-a V-a ediții (2022) a Simpozionului „Herculane – arcade în timp” și va fi interpretat de formația camerală „Cvartet Nuevo” , în deschiderea din acest an a manifestării, după intonarea imnului de stat al României.

Conform formatului consacrat, în cadrul simpozionului se vor desfășura mai multe activități organizate pe secțiuni:

– „Secvențe artistice”, program de muzică clasică, momente poetice la care își dau concursul invitați din Timișoara, Reșița, Caransebeș, moderator fiind dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu. Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului va deschide secțiunea cu un program de pricesne.

– Sesiunea de comunicări științifice va fi moderată de dr. ist. Dacian Rancu, managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș.

– În cadrul expozițiilor vernisate cu ocazia simpozionului, organizatorii anunță o premieră: colaborarea cu Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraș-Severin, care va pune la dispoziție xerocopiile documentelor de arhivă referitoare la stațiunea Băile Herculane pentru organizarea expoziției „Herculane, 1870 ani de atestare epigrafică”.

– În cadrul sesiunii „Lansare de carte”, intrată deja în tradiția simpozionului, poeta Sylvia Hârceagă, conducătoarea Cenaclului „Seniorii” din Timișoara, va prezenta volumul de versuri „Prin veșnicia unei clipe”, apărută în 2023 la Editura David Press Print Timișoara.

– Secțiunea a doua a simpozionului va prezenta sesiunea de comunicări pe teme de turism cultural „Turism și cultură la Băile Herculane”, în cadrul căreia se va lansa oficial rută cultural-turistică „Herculane pe aripi de vals”, proiect realizat de ing. Dorin Bălteanu. Autorul este la cea de-a treia rută cultural turistică recunoscută oficial de Serviciul Relații Internaționale și Afaceri Europene în Domeniul Turismului din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. Celelalte două proiecte de rute cultural turistice – intitulate „Pe urmele lui Hercules” și „Pe urmele împărătesei Elisabeta (Sisi)” – au fost lansate la edițiile precedente ale simpozionului din 2021 și 2022.

Activitățile simpozionului vor continua și vineri, 23 iunie, cu o plimbare prin Centrul Istoric, Parcul Central, Podul de Piatră și Piața Hercules. Un moment deosebit  va avea loc începând cu ora 12.30, în pavilionul muzical din Parcul Central, unde „Cvartet Nuevo” va susține un recital pentru participanții la simpozion, turiști și localnici.

La eveniment participă invitați din mediul academic, oameni de cultură, profesori, arhitecți, reprezentanți ai direcțiilor de cultură din țară, mai precizează organizatorii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/