HC Adrian Petrea își așteaptă fanii la Sala Polivalentă!

Vestea cea mai așteptată de fanii echipei masculine de handbal HC Adrian Petrea Reșița este aceea că pot intra din nou în Sala Polivalentă pentru a urmări un meci de Liga Națională. Partida dintre HC Adrian Petrea și Energia Târgu Jiu, din etapa a 18-a, va avea loc joi, 4 februarie, de la ora 18, la Sala Polivalentă din Reșița, cu spectatori.

După câteva zile de incertitudine, echipa reșițeană a primit acceptul de a se antrena în Sala Polivalentă și de a disputa aici meciul cu Energia Târgu Jiu. Consiliul Județean Caraș-Severin a informat atât echipa, cât și fanii, printr-un comunicat scurt postat pe pagina oficială de facebook a instituției. „Meciurile și antrenamentele se vor desfășura în Sala Polivalentă din Reșița conform celor convenite cu conducerea echipei masculine de handbal Handbal Club Adrian Petrea“, se arată în comunicat.

Astfel, oficialii clubului au anunțat că biletele pentru acest meci vor fi puse în vânzare mâine, începând cu ora 15, la Sala Polivalentă. „Așteptăm cu nerăbdare să ne revedem în număr cât mai mare joi, 4 februarie, la ora 18.00, în Sala Polivalentă Reșița! Vă așteptăm să ne susțineți în confruntarea cu ACS Energia Târgu Jiu!“, se precizează în comunicatul oficial al clubului reșițean.

Deocamdată nu există nicio informare oficială în privința numărului maxim de spectatori care pot avea acces în Sala Polivalentă la meciul de joi!