HC Adrian Petrea, amical de gală cu Pick Szeged. „Aveam nevoie de acest meci”

Din postura de antrenor al echipei care-i poartă numele, Adrian Petrea și-a înfruntat din nou fosta echipă pentru care a evoluat cu succes și înscria goluri spectaculoase. Amicalul cu puternica MOL-Pick Szeged a avut loc sâmbătă, la Sala „Constantin Jude” din Timișoara.

Formația maghiară, participantă în sezonul 2016-2017 al Ligii Campionilor s-a aflat la acest sfârșit de săptămână în Banat, pentru două jocuri de verificare cu prim-divizionarele din zonă, SCM Politehnica Timișoara și HC Adrian Petrea Reșița. Vicecampioana Ungariei a câștigat meciul de astăzi cu HC Adrian Petrea, cu scorul de 33-30, însă handbaliștii reșițeni s-au prezentat mult mai bine față de acum o săptămână, când în aceeași sală erau învinși categoric de alb-violeții Timișoarei.

„Chiar dacă scorul final nu ne-a fost favorabil, am câștigat mult la moral și la încrederea jucătorilor. Am câștigat foarte mult la colaboarea din faza ofensivă și cea defensivă. Aveam nevoie acest meci, de plusul acesta, după meciurile de pregătire din această vară. Într-adevăr, am întâlnit o echipă puternică, cu valori individuale, o echipă foarte bună, care joacă la un nivel înalt, în Liga Campionilor. Asta mă bucură, pentru că jucătorii mei n-au ținut cont că în fața lor se află jucători cu o valoare mult mai mare decât a lor și s-au dăruit și au făcut un meci bun. Cu Pick Szeged au evoluat toți jucătorii, mai puțin Mișa Rohozneanu, care a făcut o ușoară entorsă și am decis să nu risc să-l introduc în meciul de astăzi, pentru a nu se agrava accidentarea. Dar sper să revină în câteva zile și să poată intra în teren”, a spus antrenorul Adrian Petrea.

La reșițeni a evoluat și un jucător sârb în vârstă de 27 de ani, interul dreapta Miloș Lojanicic (de la Spartak Vojput), în care antrenorul Adrian Petrea își pune mari speranțe și care va putea fi văzut alături de ceilalți componenți ai echipei HC Adrian Petrea în amicalul cu Metaloplastika Sabac, programat joi, 25 august, de la ora 17, la Sala Polivalentă din Reșița.
Marcatorii din meciul cu MOL-Pick Szeged: Ignat 5, Lojanicic 5, Vaidasigan 4, Turcu 3, Huta 2, Popovici 2, Bahan 2, Giotoiu 2, Dospinescu 1, Heimbach 1, Starchenko 1, Pîrvan 1, Dragon 1.

La meciul de la Timișoara au asistat și câțiva dintre suporterii fideli ai echipei reșițene, care au făcut deplasarea în municipiul de pe Bega, pentru a fi alături de favoriții lor.

Foto: Miruna Mihancea

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/