„Haos total! Nu are nici experiență administrativă, nici cei șapte ani de acasă!”

hurduzeu silviu

Romeo Dunca e trimis la afacerile sale personale după ce Consiliul Județean Caraș-Severin a reușit să se facă iar de râs!

Deputatul PSD Silviu Hurduzeu, fostul președinte de județ, a reacționat după ce consilierii județeni au fost obligați să corecteze hotărâri pe care le luaseră anterior și după ce, în plen și în fața camerelor de filmat, s-au schimbat din nou vorbe ca pe maidan. Îndreptarea unor erori strecurate într-o ședință anterioară sau rătăcirea unor documente care a generat pierderi financiare, la pachet cu tonul total nepotrivit pe care se dezbate în timpul ședințelor de mai bine de doi ani încoace sunt doar dovada unui „haos generalizat”, spune liderul social-democrat din Caraș-Severin. „Acest lucru se întâmplă din cauza conducerii, care este foarte slabă și nu reușește să pregătească așa cum trebuie ședințele. S-a văzut și în ultima ședință, multe proiecte de pe ordinea de zi au fost de reparare a ceea ce s-a întâmplat la ședința în care fusese aprobat bugetul. Amendamentele făcute atunci nu au fost corelate cu cheltuielile și veniturile prevăzute. S-a ajuns să se facă ședințe de consiliu în care să se rectifice, să se pună în concordanță cu legea proiecte aprobate anterior!”, a comentat Hurduzeu.

Parlamentarul taxează totodată și modul în care se dezbate astăzi în Consiliul Județean Caraș-Severin, de multe ori, ca la colțul străzii. „Limbajul e foarte, foarte jos, dar nu de acum. Așa s-a început și așa văd că se continuă. Tonul l-a dat tot președintele CJ, care nu se dezminte la nicio ședință sau conferință de presă și folosește tot felul de epitete și injurii la adresa Opoziției. Ori nu are cei șapte ani de acasă, ori îi lipsește experiența într-o funcție publică. De fapt, cred că nu are nici experiență, nici cei șapte ani de acasă!”, a conchis președintele PSD Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/