Drumul spre Marila așteaptă vremea bună

drum marila februarie (1)
1000x100 (2) STPT job 1000x200

A fost depășit și al doilea termen pentru finalizarea lucrărilor pe drumul ce duce de la Oravița la Marila. Acum se așteaptă vremea bună.

Într-o primă fază, porțiunea surpată de pe Drumul Național 57B (km 8+850 pe partea dreaptă) ar fi trebuit să fie pusă la punct până în noiembrie. După licitația derulată în primăvara anului trecut, câștigătorul avea la dispoziție 3 luni pentru proiectare și alte trei pentru execuție. „Ghinionul” a făcut ca prima etapă, adică proiectarea, să fie gata abia în octombrie. S-a emis ordinul de începere pentru execuție, dar același ghinion a adus și vremea ploioasă și rece.

Câteva utilaje și-au făcut apariția pe drum în luna decembrie, însă, după cum ne transmit reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, iarna nu se poate lucra la terasament. Așa că și termenul de 21 ianuarie a fost șters de pe listă.

CITEȘTE ȘI: În sfârșit! Au apărut primele utilaje pe drumul Oravița – Marila!

1000x100 (3) 1000x100 (4)

În momentul de față, a fost executată aproximativ 55% din lucrare, iar planuri de revenire a muncitorilor pe DN 57B sunt abia pe la mijloc de martie, așteptând să se stabilizeze vremea.

drum marila februarie (2)

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/