Handbaliștii de la SCM Poli au plecat o săptămână de acasă pentru trei jocuri. Trofeul Cupei României, pus duminică la bătaie

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

SCM Poli are parte de poate cea mai importantă săptămână a sezonului zilele acestea. Timișorenii joacă miercuri la Suceava, în etapa a XXI-a a Ligii Zimbrilor. Ulterior, la final de săptămână, echipa joacă la turneul Final 4 al Cupei României de la Focșani, iar în semifinale dau piept chiar cu gazdele. 

Jucătorii au plecat de luni spre Suceava, cu aproape 48 de ore înainte de meci. Pentru meciul de campionat, unde Poli e pe locul 7, nu va fi refăcut Alin Șania. Interul a făcut deplasarea însă, deoarece ar putea intra în meciurile de Cupă. „Jocul cu Suceava e un important meci de campionat pentru încrederea noastră, ei sunt o echipă arțăgoasă, cu prestație foarte bună pe teren propriu. Ei aleargă foarte mult, așa că trebuie să fim atenți în ambele faze ale jocului, pentru a câștiga”, a precizat antrenorul Pero Milosevic despre primul joc.

Echipa rămâne în Moldova

untitled design set 970x90 px

Echipa va rămâne în Suceava și joi, după meci, iar acolo va face analiza video a celor de la Focșani. Cupa este o prioritate pentru alb-violeți. În cealaltă semifinală se întâlnesc Steaua și Dinamo. „Normal în acest caz, victoria din Cupa României e mai importantă în această săptămână, dar și acest meci de la Suceava înseamnă mult, pentru moralul echipei, pentru încredere, pentru tot. Cred că nu se mai poate întâmpla episodul de la Buzău, sper ca jucătorii să nu se gândească încă la Cupa României, ci abia după miercuri seara”, a mai spus tehnicianul.

Meciul de la Suceava nu va fi televizat și începe miercuri la ora 18. În Cupa, Poli joacă la Focșani sâmbătă de la ora 15, într-un joc televizat.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/